Caz revoltător la Petroșani! Ping-pong între spitale cu un bebeluș aflat la un pas de moarte | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”
- Mihai Oprea
- 21 martie 2017, 00:00
Doi tineri părinţi au trecut prin clipe de groază. Fericirea de a da viaţă unui copil s-a transformat, dintr-odată, într-un coșmar din care simţeau că nu mai au scăpare
Un caz revoltător din Târgu Jiu scoate la iveală problemele grave cu care se confruntă sistemul medical românesc. Doi părinţi au trecut prin momente cumplite după ce au ajuns la spital cu fetița lor de numai câteva luni, iar medicii nu și-ar fi făcut datoria pentru a transporta în siguranță la un alt spital bebelușul care abia mai respira. Mama fetiței, Bianca Dănășel, a relatat pe Facebook întreaga poveste cutremurătoare prin care a trecut pentru a-și salva copilul. A ajuns acasă la Tg. Jiu, după cinci luni petrecute în Timișoara cu copilul născut prematur, care cântărea 850 grame, cu foarte multe probleme de sănătate.
După două zile acasă, fetița răcește, iar răceala ajunge la plămâni. Începe să aibă crize și este dusă la Spitalul de Urgenţe din Tg. Jiu, acolo unde medicii o stabilizează și o trimit la spitalul de Pediatrie. Potrivit mămicii, doctorița de pe salvare cere internarea fetei pe secția de ATI, având în vedere că micuţa a pățit exact același episod de apnee, în urmă cu două luni, după care au urmat două stopuri respiratorii.
Medicul de gardă de la ATI refuză internarea fetei pe secția ATI, spunând ca este bebeluș și trebuie transportat la Pediatrie.
I-au pus branulă în cap, pentru că nu găseau vena
După ce copilul este preluat, medicii se chinuiesc o oră să îi pună o branulă în minusculul căpuţ, deoarece nu îi găseau vene, după care îl conectează la aparat de oxigen, cu mască de adulţi pe faţă. „Secţia de Pediatrie de la Tg. Jiu nu are mască de oxigen pentru copii, era atât de mare încât îi acoperea căpuţul Melisei“, scrie mama. Aceasta anunţă doctorița că fetița face crize de apnee, dar nu este crezută. Într-un final, îi ridică fetei bluzița de pe ea și constată și ea că nu respiră. Se panichează și îi transmite mămicii care era albă ca varul că situaţia o depășește, că e grav și că fata trebuie trimisă la Timișoara. La circa 300 de kilometri. Cu chiu, cu vai, se obţine aprobarea pentru o salvare tip C2 care să transfere fata la Timișoara, numai că Salvarea refuză transportul fetei, dacă aceasta nu este stabilă și intubată. „Îmi intubează copilul într-un salon de Pediatrie, nicidecum în secția de ATI. Vedeam cum alergau pe hol asistentele și spuneau întruna că fata e grav bolnavă și că nu mai are șanse să trăiască“, povestește mama. După ce reușesc să o intubeze, Ambulanţa refuză transportul pe motiv că nu sunt dotați corespunzător pentru transport, iar ventilarea manuală timp de șase ore până la Timișoara nu este varianta cea mai bună.
„Într-un final se hotărăsc să ia fata, doctorul de pe salvare acceptă transferul fetei, dar constată că nu este intubată corect, că îi ieșea tubul prin stomăcel și branula nu este pusă corect în cap. Remediază situația și îmi ia fata. A ventilat copilul meu trei ore manual, ca să poată să trăiască. La Oţelul Roșu, copilul este preluat de SMURDul neonatal“, a scris pe Facebook, Bianca, mama Melisei. Aceasta mai susţine și faptul că doctorii de la Tg. Jiu nu au anunțat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu Timișoara că fata este intubată și are nevoie de loc la terapie intensivă. Doctorița de gardă a mobilizat pe toată lumea, a mutat copilașii și i-a făcut loc Melisei.
„Doctorul de la ATI și cel de la Pediatrie să se ducă dracului!“
„Dacă doamna doctor nu reușea să aibă un ventilator liber, pentru Melisa pentru intubare, era nevoie să refuze cazul, asta doar pentru că acei incompetenți nu au putut anunța din timp totul! Vă mulțumesc, doamna doctor și doamnelor asistente pentru toată mobilizarea și efortul pentru copilul meu! iar pentru domnul doctor de la ATI și pentru doamna doctor de la Pediatrei să vă duceţi dracu“, a spus mămica, disperată că putea să își piardă copilul. Deși s-a făcut cerere pentru un elicopter a primit răspuns negativ din cauza vremii. În prezent, fetiţa are patru kilograme.