Caz cutremurător în Iași! Un bărbat cu picioarele amputate a murit ars de viu în pat
- Adrian Horeboiu
- 3 martie 2021, 21:59
Caz tragic în Iași. Un bărbat cu picioarele amputate a ars de viu în incendiul care i-a cuprins locuința în zori.
Caz tragic în Iași. Un bărbat cu picioarele amputate a ars de viu în incendiul care i-a cuprins locuința în zori.
Vecinii se temeau, oricum, pentru el: avea deprinderea de a fuma în pat. Pompierii spun, însă, că nenorocirea a fost cauzată de un reșou supraîncălzit.
Bărbatul de 57 de ani locuia singur, în comuna Răducăneni. Nevasta îl lăsase de ani buni, iar fiica îl vizita ocazional. Pentru că nu se putea deplasa, a tocmit o vecină să aibă grijă de el. Femeia povestește că marți l-a avertizat - a nu știu câta oară - să nu mai fumeze întins.
Vecină: “Am fost ieri dimineaţă pe la el, la 08.30, şi apoi am plecat. Fuma în pat, avea o cutie de conserve şi el fuma şi stingea în cutia de conserve. Mai venea fata lui când şi când pe la dânsul, îi mai aducea mâncare.”
Localnic: “Mulţi vecini îi spuneau: nu mai fuma în pat, o să arzi în casa de viu, o să păţeşti o istorie. Peste noapte şi-a aprins ţigara.”
Iași: De dimineață, vecinii au sunat la 112.
Vecinii: “Flăcările erau cât casa, ardea patul cu tot cu dânsul, când am ieşit eu erau pompierii. Cum să nu-mi fie frică.”
Trei echipaje de pompieri au dat piept cu vâlvătaia. A ajuns și o ambulanță, însă era deja târziu.
Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iaşi: “Era deja carbonizat, nu s-a putut face nimic pentru el şi, din relatările vecinilor, ştim că era o persoană, deşi tânără, cu tulburări locomotorii, deci o persoană care nu s-a putut autoevacua în momentul apariţiei incendiului.”
Georgică Onofrieasa, purtător de cuvânt ISU Iaşi: “Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.”
Mai exact, un reșou care s-a încins prea tare. Trupul bărbatului a fost dus la IML pentru necropsie. Cel mai probabil, vecinii vor pune mâna de la mâna ca să îl înmormânteze.