Catinca Roman, despre rolul de mamă singură. A suferit foarte mult din cauza asta

Catinca Roman, despre rolul de mamă singură. A suferit foarte mult din cauza astaSursa foto Facebook

Catinca Roman a recunoscut că a afectat-o foarte tare despărțirea de tatăl fiicei sale, Calina, dansatorul Petre Dumitrescu, cunoscut sub numele de scena „Bebe”. Aceasta a declarat că și-a dorit mult ca fiica ei să fie crescută de ambii părinți, dar că nu s-a mai putut.

Catinca Roman, despre rolul de mamă singură

„Da, clar. Faptul că am ales să fiu singură nu a fost ușor… De fapt, inițial nu am ales asta. Doar că așa s-a întâmplat, ca eu să mă despart de tatăl ei. Sigur, am avut motive întemeiate și, de multe ori, ești obligat în viață să alegi răul cel mai mic. Dar clar că idealul este ca un copil să trăiască și cu figura maternală, și cu cea paternală. E clar că în momentul în care lipsește una dintre ele se creează un dezechilibru și copilul respectiv, cu siguranță, va avea anumite fragilități.

catinca roman si fiica sa

Sursa foto Facebook

Pe de altă parte, cred că este și mai puțin benefic ca un copil să trăiască într-un mediu tensionat. Iar chestia cu lipsa tatălui se poate rezolva în timp, prin diverse metode. Și anume, cu terapie, cu foarte, foarte multe discuții și cu acest climat de încredere pe care trebuie să-l creezi cu copilul tău, mai ales ca părinte singur”, a explicat Catinca Roman, într-un interviu viva.ro

A avut nevoie de terapie

Fiica Mioarei Roman a declarat că a avut nevoie de terapie pentru a trece peste această despărțire dureroasă. Ea a spus că psihologul a ajutat-o să uite de trecut și să vindece anumite traume. Catinca i-a sfătuit pe oameni să nu fugă de terapie și de probleme.

catinca roman si fiica sa

Sursa foto Facebook

Catinca Roman a scăpat cu greu de traume

„Am fost la terapie pentru a trece peste diverse vulnerabilități, pe care le aveam și eu, și mi-a prins foarte bine. Mi-a schimbat perspectiva, mi-a rezolvat niște întrebări pe care le aveam și m-a ajutat foarte mult în evoluția mea ca persoană și în maturizarea mea. Din punctul meu de vedere, cred că fiecare ar trebui să facă o terapie, la un moment dat. Nu neapărat pentru un moment dificil. Dar este foarte greu să fii obiectiv tu cu tine. De multe ori, oamenii așteaptă miracole de la terapie. De fapt, ideea este că tot tu îți rezolvi problemele. Doar că intrând în contact cu un terapeut, cu un om care este obiectiv în ceea ce te privește.

Și, în plus de asta, a studiat natura psihicului uman, poate fi foarte benefic, în sensul că îți poate pune punctul pe „i, peste niște probleme pe care le ai și poate tu sau cei din jurul tău nu le pot identifica. Deci, rolul terapeutului e să te facă să descoperi de unde vin anumite probleme și să te ajute să le rezolvi, să pui punctul pe „i și să mergi mai departe. Noi rămânem ancorați în trecut și în anumite situații”, a conchis Catinca Roman.