Câți bani pierde România pentru că nu a intrat în Schengen. Ministrul Economiei a explicat situația

Câți bani pierde România pentru că nu a intrat în Schengen. Ministrul Economiei a explicat situația Sursa foto: Arhiva EVZ

Pentru că nu a fost acceptată în Spațiul Schengen, România are de pierdut pe mai multe planuri, în special pe cel economic. Decizia Austriei de a se opune aderării noastre, aduce pentru România pierderi de miliarde de euro anual.

Potrivit ministrului Economiei Florin Spătaru, neintrarea țării noastre în Spațiul Schengen ne va afecta din punct de vedere economic, deoarece țara noastră va pierde aproximativ zece miliarde de euro anual. Ministrul a declarat că România plătește niște costuri de foarte mulți ani, chiar dacă tehnic vorbind țara îndeplinește condițiile necesare de foarte mult timp.

România pierde zece miliarde de euro anual pentru că nu a fost acceptată în Schengen

Florin Spătaru a menționat că decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen contravine acelui principiu al solidarităţii de care ar trebui să dăm dovada în acest moment.

O astfel de decizie înseamnă 10 miliarde de euro pe care economia România i-ar putea pierde prin neintrarea în Schengen şi aproximativ 1,5 miliarde de euro pe care îi plăteşte orice cetăţean sau orice companie care trebuie să tranziteze graniţele, neintrând în Schengen. Vorbim de o pierdere anuală”, a declarat ministrul economiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a punctat că există anumite costuri pe care România le plătește, însă următoarea etapă este aceea de a vedea cum este posibil ca o parte din ele să-i fie totuși alocate țării noastre.

„Vă daţi seama că aceste sume care ar fi trebuit să intre în bugetul României sunt necesare. De aceea, probabil că următoarea etapă va fi să vedem cum vom face ca o parte din aceste costuri totuşi să-i să fie alocate României, pentru că economia, România, are nevoie de aceste fonduri”, a spus ministrul Spătaru.

El a adăugat că România trebuie să mulțumească majorității statelor care au votat pentru intrarea țării noastre în spațiul de liberă circulație și că acestea au dat dovadă de solidaritate din mai multe puncte de vedere.

România merită să facă parte din Spațiul Schengen

Florin Spătaru a mai adăugat că a făcut un apel către toți ambasadorii și către toate statele să analizeze intrarea noastră în Schengen din punct de vedere tehnic, așa cum a fost stabilit de la început.

Orice decizie care ţine de emoţie sau de alte aspecte care nu au relevanţă pentru aderarea noastră în Spaţiul Schengen să fie lăsate deoparte”, potrivit ministrului Economiei, informează newsweek.ro.