Pensionari. Sursa foto: Dreamstime Banca Națională a României a publicat prognoza pentru acest an și a indicat nivelul estimat al inflației, ceea ce arată cât vor pierde pensionarii în 2026 dacă veniturile lor rămân neschimbate. Pentru cei cu pensii cuprinse între 1.200 și 6.000 de lei, scăderea puterii de cumpărare va fi resimțită direct în bugetul lunar.
Câți bani pierd pensionarii în 2026. Prognoza BNR pentru vârstnici
Conform ultimelor date oficiale, aproximativ 3.600.000 de pensionari încasează o pensie medie de 3.100 de lei. În condițiile în care pensiile nu au fost majorate la 1 ianuarie 2025 cu 13%, pierderea medie a fost de 330 de lei.
Situația s-a agravat și la începutul anului 2026, când pensiile nu au fost majorate nici cu 7%. În medie, pensionarii au mai pierdut astfel încă 190 de lei. În plus, pentru anul în curs nu este prevăzută nicio creștere a pensiilor, ceea ce înseamnă că, deși suma primită rămâne aceeași în mod nominal, valoarea reală a banilor scade din cauza inflației.

Bani. Sursa foto: Dreamstime
BNR estimează pentru acest an o rată a inflației de 4%
BNR estimează pentru acest an o rată a inflației de 4%, ceea ce va reduce suplimentar puterea de cumpărare a vârstnicilor.
„Ne așteptăm la o scădere semnificativă a inflației în partea a doua a anului, odată ce efectul de bază produs de creșterea TVA-ului nu se va mai simți în acest indice. Deci partea a doua a anului este una mult mai optimistă din perspectiva aceasta. Ne ducem spre 4%. Ultima prognoză arăta această cifră în decembrie”, a spus Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR.
Pensionarii pot pierde până la 240 de lei
În cazul unei pensii medii de 3.100 de lei, diminuarea puterii de cumpărare cu 4% înseamnă o pierdere de aproximativ 124 de lei pe lună.
Pentru o pensie de 1.281 de lei, scăderea valorii reale a banilor este de 51 de lei. La o pensie de 2.000 de lei, pierderea ajunge la 80 de lei, iar pentru 2.500 de lei, diminuarea este de 100 de lei.
Cei care primesc 3.000 de lei vor pierde 120 de lei, în timp ce pentru o pensie de 3.500 de lei reducerea puterii de cumpărare este de 140 de lei. În cazul unei pensii de 4.000 de lei, scăderea este de 160 de lei.
Pentru 5.000 de lei, impactul inflației se traduce printr-o pierdere de 200 de lei, iar la o pensie de 6.000 de lei diminuarea ajunge la 240 de lei.
În lipsa unor majorări, aceste sume reprezintă efectul direct al inflației asupra veniturilor pensionarilor în 2026.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.