Câți bani au câștigat Serghei Mizil și Mara Bănică la Asia Express. Suma nu e mică deloc

Câți bani au câștigat Serghei Mizil și Mara Bănică la Asia Express. Suma nu e mică delocMara Bănică. Sursa foto Captură video

Serghei Mizil a părăsit competiția „Asia Express – Drumul Eroilor” împreună cu Mara Bănică, după ce echipa lor a ajuns ultima în cursa pentru ultima șansă din ediția 20 a sezonului 8, difuzată pe 8 octombrie 2025.

Câți bani au primit Serghei Mizil și Mara Bănică

Omul de afaceri și Mara Bănică au acumulat împreună 40.000 de euro. Pentru fiecare dintre cele cinci etape parcurse, Mara a primit 6.000 de euro, iar Serghei 2.000 de euro. În total, Mara Bănică a acumulat 30.000 de euro, iar Serghei 10.000 de euro. În plus, există informații că ambii ar fi putut beneficia și de un bonus de semnătură suplimentar, potrivit Cancan.

Mara Bănică și Serghei Mizil

Mara Bănică și Serghei Mizil. Sursa foto: Captură video Youtube

Această sumă a venit după cinci etape pline de provocări, care au pus la încercare atât rezistența fizică, cât și răbdarea concurenților. Etapa a cincea, difuzată pe 8 octombrie 2025, a fost decisivă pentru echipa lui Serghei și Mara. Aceștia au ajuns ultimii la cursa pentru ultima șansă din ediția 20 a sezonului 8, iar simbolul roșu afișat a confirmat că aventura lor în competiție s-a încheiat.

Una dintre cele mai dificile etape

Etapa a cincea s-a dovedit a fi una dintre cele mai dificile, iar câteva echipe au beneficiat de protecție. Ștefan Floroaica și Alexandru Ion au avut o imunitate majoră, iar Karmen Simionescu împreună cu Olga Barcari au fost ferite de voturile adversarilor, datorită avantajului obținut anterior.

Asia Express

Asia Express. Sursa foto Captură video

Înainte de a afla rezultatele, cinci echipe au trăit momente tensionate. Serghei Mizil și Alina Pușcău au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au consumat ceaiuri locale din Vietnam, fiind tratați rapid de medici înainte de a continua competiția.

În cursa pentru ultima șansă, Serghei și Mara au fost urmați de Emil Rengle și Fernández. Provocările din această etapă au fost diverse: concurenții au lucrat într-o cooperativă agricolă, contribuind la producția de vin și orez, și au fost parteneri de antrenament pentru tinerii vietnamezi la tenis de masă, testându-le răbdarea și abilitățile de colaborare.

Cine a câștigat cursa

Pe traseu, echipele au respectat Crezul celor cinci legi alături de pionieri, dar fiecare greșeală a fost penalizată cu câte trei minute. Obstacolul autostopului a adus dificultăți suplimentare, localnicii refuzând adesea să transporte concurenții. În aceste condiții, fiecare echipă a trebuit să dea tot ce a avut pentru a rămâne în cursă.

Cursa finală a fost câștigată de Anda Adam și Joseph, urmați pe locul doi de Emil Rengle și Alejandro, ceea ce a dus la eliminarea lui Serghei Mizil și a Marei Bănică după cinci etape de concurs. Fiecare „stage” a echivalat cu aproximativ cinci zile de filmare și o zi de pauză, corespunzător unei săptămâni de difuzare la TV.