Catastrofă pe șoselele României. Bolidul a spulberat o căruță. Morți și răniți
- Lucian Ionescu
- 24 octombrie 2020, 21:36
Un accident cumplit a avut loc, sâmbătă seară. În coliziunea teribilă au fost implicate o mașină de lux și o căruță.
Accidentul s-a produs în localitatea Mihăești, județul Vâlcea, unde a avut loc coliziunea între un autoturism marca BMW și o căruță.
Cum s-a petrecut accidentul
Potrivit IPJ Vâlcea, accidentul a avut loc pe DJ 647, în localitatea Mihăești. În accident au fost implicate o mașină și o căruță care se deplasau pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Băile Govora.
„În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două, toate victimele fiind din atelajul hipo. La faţa locului, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Cătălin Udrea.
Martorii accidentului au apelat la numărul de urgență 112 pentru a solicita ajutor.
La foarte scurt timp, pompierii militari au intervenit cu o autospecială SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar SAJ Vâlcea cu două ambulanțe.
Două persoane au fost rănite grav și au fost transportate la spital, iar un bărbat, aflat în stop cardio-respirator când au ajuns echipele de intervenție, a murit.
Cu toate că medicul de pe ambulanță a încercat să salveze viața victimei, în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta a fost declata decedat.
De asemenea, alte două victime, și acestea rănite grav, au fost preluate și monitorizate de SAJ. Un bărbat de aproximativ 40 de ani a suferit un traumatism cranio-facial și o fractură la gamba dreaptă.
Se fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor accidentului
Impactul a fost destul de violent, fiind posibil ca şoferul să fi văzut căruţa abia în ultimul moment. De altfel, în urma coliziunii, atelajul s-a răsturnat. Cercetările vor stabili dacă acesta era semnalizat corespunzător. Traficul a fost îngreunat circulându-se pe o singură bandă.
Polițiștii continuă cercetările la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. De asemenea polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală.