Cât sunt de interesați politicienii de starea de spirit a românilor. Partidele cheltuie milioane pe sondaje de opinie

Cât sunt de interesați politicienii de starea de spirit a românilor. Partidele cheltuie milioane pe sondaje de opinieSursa foto: Dreamstime.com

Partidele politice plătesc sume consistente pentru a afla care este starea de spirit a populației, în contextul guvernării, dar și pentru a se pune la curent preferințele electorale. Apropierea anului 2024, în care sunt programate mai multe tururi de alegeri, au determinat partidele să majoreze bugetele alocate cercetărilor sociologice. Pe de altă parte, dacă avem în vedere recentele crize sociale, este clar că politicienii ignoră semnalele primite de la nivelul societății sau datele din sondaje nu reflectă, întocmai, realitatea.

Apropierea anului electoral 2024 a făcut ca partidele să aloce mai mulți bani, din subvențiile primite de la stat pentru cercetări sociologice. În toate statele democratice, astfel de cercetări sunt folosite nu doar pentru a măsura starea de spirit a populației ci, în funcție de aceasta, pentru a îndrepta anumite erori ale guvernării sau pentru a elabora anumite politici publice.

În România, partidele au dorit să afle, începând de la alegerile din 2020, care este încrederea românilor în diferite personalități sau ce cred cetățenii în legătură cu diferite teme aflate în dezbatere publică, de la aderarea la spațiul Schengen, la facturile la energie sau comasarea alegerilor. Partidele au mai dorit să afle cum stau, din punct de vedere electoral în preferințele opiniei publice.

Pe de altă parte, dacă avem în vedere crizele sociale din ultimele luni, care au culminat cu greva generală a profesorilor, este evident că ceva nu funcționează corect. În aceste condiții, ori politicienii ignoră semnalele pe care le primesc, grație sondajelor, din societate sau datele culese de casele de cercetare și interpretările acestora nu sunt tocmai în conformitate cu realitatea.

Partidele plătesc sume consistente pentru sondaje

În ultimele 27 de luni, PSD, PNL și USR au plătit peste 17,3 milioane de lei pentru sondaje care să le arate cum stau în preferințele alegătorilor români. PMP, partid care nu este reprezentat în Parlament, a alocat aproape 170.000 de lei, pentru sondaje, în același interval de timp.

Doar Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), la care se raportează toate celelalte partide nu a considerat util să cheltuie banii din subvenții pentru cercetări de acest tip, după cum relatează Libertatea.ro.

PSD a plătit cele mai mari sume pentru a se ține la curent cu informații despre starea de spirit a românilor și cu intențiile de vot ale electoratului. Social-democrații refuză să prezinte cheltuielile pe care le fac pentru fiecare casă de sondare a opiniei publice.

Se știe doar că, raportat la anul 2021, în 2022, partidul lui Marcel Ciolacu a dublat bugetul alocat. De la 2,25 de milioane de lei, în 2021, PSD a cheltuit pe sondaje 4,65 de milioane de lei, anul trecut.

În primele trei luni ale anului în curs, PSD a plătit aproape 1,6 milioane de lei pentru astfel de cercetări sociologice. În total, din informațiile existente la nivelul Autorității Electorale Permanente, PSD a cheltuit 8,5 milioane de lei, adică 1,7 milioane de euro, în 27 de luni pentru sondaje de opinie.

Firmele cu care a lucrat PSD

Cele mai multe sondaje au fost realizate, pentru PSD, de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS), condus de Iosif Buble, proprietarul site-ului stiripesurse. Acesta este și soțul deputatei Diana Tușa, unul dintre comunicatorii partidului. Pe lângă cercetările făcute pentru organizația centrală, CURS a realizat mai multe sondaje și la nivelul organizațiilor județene.

De asemenea, Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, condus de Marius Pieleanu, a avut contracte pentru cercetări sociologice cu PSD. O altă casă preferată de social-democrați este Sociopol, condusă de Mirel Palada.

PSD nu se rezumă doar la firmele românești de cercetare. Un alt contract a fost încheiat cu o companie americană, cu intermedierea lui Bogdan Popescu, unul dintre consultanții angajați de social-democrați, conform sursei citate mai sus.

Liberalii preferă tot CURS-ul cu care lucrează PSD

Partener cu PSD la guvernare, PNL apelează tot la CURS, compania de casă a social-democraților pentru sondaje de opinie. La fel ca și tovarășii de coaliție, liberalii au majorat bugetul alocat cercetărilor de acest tip, de la 1,35 de milioane de lei, în 2021, la 4,11 milioane de lei în 2022. Suma plătită de tandemul Nicolae Ciucă – Lucian Bode este de trei ori mai mare decât cea alocată de precedenții președinți ai partidului, Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Cea mai mare sumă plătită, din contul PNL, s-a înregistrat în noiembrie 2022, aproape 650.000 de lei, către firma lui Iosif Buble. Plățile către CURS au ajuns la 2,1 milioane de lei în anul 2022.

O altă companie de cercetare, INSCOP Research, condusă de Remus Ștefureac, a încasat anul trecut de la PNL peste 100.000 de euro (538.656 de lei). Liberalii au mai lucrat, în 2022, cu Novel Research, căreia i-au plătit contracte de aproape 700.000 de lei, și cu Sociopol, cu aproape 80.000 de lei.

USR are proprile case de sondaje cu care lucrează

USR a devenit mai interesat de sondajele de opinie în ultima perioadă, de când partidul a fost preluat de Cătălin Drulă. Chiar dacă sumele plătite sunt mult mai mici, în raport cu adversarii din PSD și PNL, și cei din USR au decis să dubleze plățile.

Chestionarea opiniei publice a costat formațiunea lui Drulă în jur de 220.000 de lei în 2021 și 1,65 de milioane de lei, în 2022, potrivit datelor de la Autoritatea Electorală Permanentă. În primele trei luni din acest an, USR a cheltuit 530.000 de lei pentru a afla care sunt intențiile românilor.

Partidul lui Cătălin Drulă a lucrat cu IPSOS SRL (502.658 de lei), Annovar SRL (cu un contract lunar de 10.700 de lei), MSG Factory SRL (contract lunar până în iunie între 4.400 și 5.600 de lei), Mercury Research (190.000 de lei).

Pe lista plăților USR se regăsește și sociologul Barbu Mateescu care a încasat aproape 17.200 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News