Cât se va prelungi izolarea în cazul vârstnicilor? Orban a fost tranșant

Cât se va prelungi izolarea în cazul vârstnicilor? Orban a fost tranșant

Premierul României, Ludovic Orban, a făcut o precizare în ceea ce privește perioada de izolare pentru vârstnici.

Ludovic Orban a ținut să-i liniștească pe vârstnici, afirmând că nu se pune problema ca ei să stea în izolare mai mult decât ceilalți cetățeni ai României.

Nimeni n-a discutat această posibilitate (prelungierea restricțiilor doar pentru vârstnici – N.R.). Noi dorim să trecem cât mai repde de această perioadă și evident că ne dorim ca și persoanele în vârstă, chiar dacă sunt mai expuse, să-și poata relua cât mai repede viața normală. Nimeni n-a vorbit despre prelungirea suplimentară a restricțiilor pentru vârstnici”, a afirmat prim-ministru, la Realitatea PLUS.

Mai mult, premierul a subliniat însă faptul că nimeni nu trebuie să-și închipuie că revenirea la o situație aproape normală se va face peste noapte: „Revenirea va fi una graduală, vom dispune treptat eliminarea restricțiilor, în acele sectoare unde există cele mai mici riscuri de transmitere a virusului. Sigur că ne dorim o revenire rapidă, dar trebuie să fie una rațională și să țină cont de riscurile reîntoarcerii epidemiei”, a mai precizat Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News