Cât l-a costat pe un bărbat depășirea vitezei legale. Mersul cu 248 de kilometri la ora nu e tocmai ieftin

Cât l-a costat pe un bărbat depășirea vitezei legale. Mersul cu 248 de kilometri la ora nu e tocmai ieftinViteză în trafic. Sursa foto Arhiva EVZ

Un bărbat din București a depășit viteza legală cu peste 100 de kilometri pe autostrada A3 Turda Borș. Drept urmare și sancțiunile au fost unele pe măsura abaterilor.

A depășit viteza legală de toți banii

Un bucureștean a mers pe autostradă cu cu peste 240 de kilometri la oră. Numai că graba lui a fost surpinsă de polițiștii care se aflau la datorie pe tronsonul A3.

Viteză

Viteză. Sursa foto: Dreamstime.com

”Polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A3 Turda–Borș, acționând pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe autostrăzile deschise circulației publice, în contextul sărbătorilor pascale, au depistat un autoturism care circula pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, din direcția Gilău către Turda, cu viteza de 248 km/h”, se arată în comunicatul poliției.

Practic, potrivit polițiștilor acesta a depășit viteza legală cu 118 km/h. Adică a atins aproape o viteză dublă față de cea maximă legală pe autostradă. Drept urmare polițiștii i-au aplicat și o amendă usturătoare de 4050 de lei.

De asemenea șoferul are și permisul suspendat pentru o perioadă de 120 de zile, iar apoi va trebui să dea din nou examenul teoretic. Mai ales că la capitolul viteză legală pare să fie repetent.

Cea mai mare amendă rutieră: 5.000 de lei

Dar campionul amenzilor este un tânăr de 19 ani. Acesta a mers cu mașina pe un tronson unde viteza legală era 40 de km/h cu o viteză triplă „În data de 07 martie, un tânăr în vârstă de 19 de ani a condus un autovehicul în zona Pasaj Pipera și a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 139 km/h, pe un sector de drum unde limita este de 40 km/h.

De asemenea, conducătorul auto nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege și nu a respectat obligația de a aplica semnul distinctiv pentru începători. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 5062,5 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile”, au explicat atunci polițiștii.

6
1
Ne puteți urmări și pe Google News