Cât costă, de fapt, să fii bolnav în România. Cât cheltuie un român pe „out-of-pocket”

În România, accesul la servicii medicale este garantat prin lege pentru persoanele asigurate. Contribuția obligatorie la sănătate promite, cel puțin teoretic, tratamente și servicii fără costuri suplimentare pentru pacient. Realitatea descrisă de datele oficiale arată însă un contrast clar între accesul formal la sistemul public și cheltuielile reale pe care pacienții le suportă atunci când se îmbolnăvesc.

Potrivit datelor publicate de EUROSTAT, România se află printre statele Uniunii Europene cu un nivel ridicat al cheltuielilor directe suportate de pacienți pentru servicii medicale. Aceste cheltuieli, cunoscute sub denumirea de „out-of-pocket”, includ sumele plătite din veniturile proprii pentru medicamente, investigații, consultații și servicii care nu sunt acoperite integral de sistemul public.

Ce arată datele EUROSTAT despre banii plătiți direct de pacienți

Statisticile europene indică faptul că peste o cincime din totalul cheltuielilor pentru sănătate din România provin din plăți directe ale gospodăriilor. Acest procent este semnificativ mai mare decât media Uniunii Europene, unde ponderea cheltuielilor din buzunar este, în general, mai redusă.

Diferența este cu atât mai relevantă cu cât România se află, simultan, în partea inferioară a clasamentului european privind cheltuielile totale pentru sănătate pe cap de locuitor. Sistemul public funcționează cu resurse limitate, iar acest deficit se transferă inevitabil asupra pacienților, care ajung să acopere din venituri proprii servicii esențiale.

Ce trebuie să faci când un colet se pierde, este deteriorat sau furat. Primul pas, contactarea firmei de curierat

Fotbal european. Inter - Juventus, ora 21.45. Cristi Chivu, protagonist în derby-ul Italiei

Cum se transformă subfinanțarea în costuri concrete pentru oameni

Pentru pacienți, aceste date se traduc în cheltuieli frecvente și greu de evitat. Medicamentele compensate doar parțial, analizele medicale realizate în afara pachetului de bază, investigațiile făcute în sectorul privat pentru a evita timpii de așteptare sau serviciile medicale insuficient acoperite de sistemul public devin costuri asumate direct de bolnav.

Stomatologia, recuperarea medicală și unele tratamente pentru afecțiuni cronice sunt exemple clare de domenii în care finanțarea publică este limitată, iar pacientul suportă cea mai mare parte a cheltuielilor. Pentru mulți români, a merge la medic nu înseamnă doar timp și efort, ci și un impact financiar imediat.

Copil în spital. Sursa foto: dreamstime.com

România, peste media UE la cheltuieli din buzunar

Comparativ cu alte state membre, România se distinge printr-o pondere mai mare a cheltuielilor directe raportate la totalul cheltuielilor pentru sănătate. În timp ce media Uniunii Europene se situează în jurul valorii de 14–15%, România depășește pragul de 20%.

Această diferență este amplificată de nivelul mai scăzut al veniturilor populației. Practic, românii plătesc mai mult din buzunar pentru sănătate, deși câștigă mai puțin decât media europeană. Rezultatul este o presiune financiară constantă asupra gospodăriilor, în special asupra celor cu venituri mici și medii.

Boala ca factor de vulnerabilitate economică

Pentru numeroase familii, îmbolnăvirea unui membru nu este doar o problemă medicală, ci și una economică. Costurile asociate tratamentelor pot deveni dificil de gestionat și pot forța amânarea unor investigații sau renunțarea temporară la tratamente recomandate.

Datele europene arată că în astfel de contexte apare riscul cheltuielilor considerate „catastrofale”, adică situațiile în care plățile pentru sănătate afectează capacitatea unei familii de a acoperi alte nevoi de bază. România este una dintre țările în care acest risc este mai pronunțat, tocmai din cauza ponderii ridicate a cheltuielilor directe.

Acces legal, protecție financiară limitată

Deși sistemul public oferă acces legal la servicii medicale, protecția financiară a pacienților rămâne incompletă. Listele de așteptare, lipsa fondurilor și acoperirea parțială a unor servicii determină pacienții să caute alternative contra cost. Astfel se creează discrepanța dintre dreptul formal la tratament și experiența reală a pacientului.

În lipsa unor mecanisme mai eficiente de reducere a plăților directe, boala continuă să fie un factor major de vulnerabilitate socială și economică. Pentru mulți români, a fi bolnav înseamnă să suporte costuri semnificative din venituri proprii, în ciuda existenței unui sistem de asigurări de sănătate.