Casnica și chelnerul cer și obțin moartea Mareșalului

După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat inițial comuniștilor, apoi de către aceștia rușilor.

A fost deținut timp de aproape doi ani în URSS, mai întâi într-o vilă de stat sau casă de vânătoare în împrejurimile Moscovei, la Galițin, apoi în închisoarea Lubianka din Moscova, sediul securității sovietice, după care a fost readus în țară pentru a fi judecat. Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din București, a fost executat prin împușcare la Jilava la 1 iunie 1946.

Tribunalul Poporului din București a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care trei condamnați au fost grațiați cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață și șase condamnați în contumacie, care nu și-au mai executat pedeapsa.

Tribunalele poporului

Tribunalele Poporului fuseseră instituite prin lege de către Guvernul Petru Groza, prin legea nr. 312/1945. Locul procurorului era luat de "acuzatorii publici", numiți direct de Ministrul Justiției. Judecătorii Tribunalului erau numiți pe criterii politice câte cinci din partea fiecărei formațiuni reprezentate în "guvernul de largă concentrare democratică".

OMS, stare de alertă la cel mai înalt nivel. Epidemia considerată urgenţă de sănătate

Facebook și TikTok, interzise de un mare angajator din România. Angajații sunt foc și pară

Astfel, în completele de judecată au apărut oameni care n-aveau nicio legătură cu magistratură: Vasile Niță muncitor, reprezentant al PCR, Ion Păuna – muncitor, reprezentant al PSD, Jovita Dumbravă – plugar, membru al Frontului Plugarilor, Constantin Tiulescu – muncitor din partea Confederației Generale a Muncii.

În mai 1946, profesorul Constantin Lăpușneanu, din partea PNȚ, a fost înlocuit cu Teodora Iorgulescu, de profesie casnică.

Un alt acuzator șef, Dumitru Săracu, era de meserie chelner.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric