Un protest a avut loc în faţa casei lui Ion Iliescu, la 30 de ani de la Mineriadă. Protestatarii i-au adus panseluţe, coroane mortuare şi mineri deghizaţi la poartă. Jandarmii au intervenit în fortă pentru a păzi casa fostului preşedinte, judecat acum pentru infracţiuni contra umanităţii.

Locuința fostului președinte al României, Ion Iliescu, 90 de ani, este pichetată de un grup de protestatari care îl acuză pe acesta pentru ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, iar zona este păzită de jandarmi, relatează România TV.

În faţa casei lui Ion Iliescu au fost şi urmaşi ai românilor ucişi la Mineriadă şi Revolutie. În urmă cu 30 de ani, fostul preşedinte le mulţumea minerilor pentru ce au făcut în Piața Universității.

La 30 de ani de la mineriada din iunie 1990, vinovaţii sunt încă liberi. Dosarul cu 4 morţi şi aproape 1400 de răniţi este departe de a fi finalizat în Justiţie.

Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Miron Cozma sunt acuzaţi de infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei din iunie 90.

13 iunie 2020 – In vizită la iliescu după 30 de ani de la 13-15 IUNIE 1990

Se împlinesc 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, iar evenimentele sunt învăluite în același fum care a acoperit atunci Bucureștiul, după asalturile succesive ale forțelor de ordine și ale minerilor asupra civililor care protestau în Piața Universității. Din păcate nici astăzi nu avem vinovaţi pentru umiliţele care s-au petrecut atunci în Bucureşti.

Președintele Klaus Iohannis a cerut, cu prilejul marcării a 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității „să se facă lumină” în dosarul Mineriadei. Șeful statului susține că „restanța majoră a societății românești” este „o o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății”.

Manifestaţiile din Piaţă, revendicate ca fiind anticomuniste, erau îndreptate împotriva guvernului condus la acea vreme de Frontul Salvării Naţionale şi împotriva preşedintelui Ion Iliescu şi începuseră încă din 22 aprilie 1990, odată cu Fenomenul Piaţa Universităţii, doar că în prezent nu avem o rezolvare cu privire la ceea ce a fost atunci.