Am cunoscut și melomani proști. Căci prostie se cheamă prejudecata melomanilor care nu dau deloc atenție lui Carl Philipp Emanuel Bach pe motiv că e mult inferior tatălui său, gloriosul Johann Sebastian. În general, nu este o idee bună să judeci copiii după părinți. Iar în cazul în care părintele a fost un geniu, este direct o prostie. Uneori, chiar dacă nu se ridică la nivelul tatălui, copiii pot fi extrem de interesanți. În fond, muzica nu e doar Bach, Mozart, Beethoven și Wagner!
La tricentenarul său, Carl Philipp Emanuel Bach (1714 – 1788), fiul cel mic al lui Johann Sebastian din prima sa căsătorie, se bucură de largă recunoaștere și mi se pare că este unul din cazurile în care istoria este dreaptă. Deși în timpul vieții sale fusese considerat de mulți drept cel mai important compozitor al generației sale, evoluția gustului publicului și, mai ales, (re)descoperirea creației tatălui său, l-au plasat pe Carl Philipp Emanuel într-o umbră din care a ieșit abia recent, în urmă cu trei sau patru decenii, cînd concertele cu muzica sa au început să culeagă din nou aplauzele publicului. Redescoperirea muzicii sale merită o discuție mai amplă, pentru că nu pot fi decît extrem interesante motivele care împing publicul de la intersecția secolelor XX și XXI să rezoneze la sensibilitatea publicului de la intersecția barocului cu romantismul. Căci despre sensibilitate și nimic altceva este vorba în muzica lui C.P.E Bach. Nu are nici adîncimile metafizice, nici intensitatea cristalină și nici transcendența muzicii tatălui său. Chiar și în muzica sa religioasă, C.P.E. Bach tot de principiul plăcerii pare condus: își propune să-I placă lui Dumnezeu și credincioșilor. Preocupată fiind de emoție, muzica lui C.P.E. Bach este frumoasă în sensul cel mai agreabil și neproblematic al cuvîntului.
La confluența barocului cu romantismul, C.P.E. Bach credea că miza fundamentală, dacă nu chiar unică, a muzicii este emoția pe care o stîrnește în ascultător. În vremea lui, se formalizaseră deja rețete emoționale: ca să produci tristețe, trebuie să cînți fraze muzicale scurte, ca să produci bucurie, dimpotrivă, trebuie să practici triluri lungi etc. C.P.E. Bach spunea adesea că ceea ce cîntă este sufletul și nu o pasăre dresată ori un cîntăreț școlit. Dacă muzica nu mișcă sufletul, nu e nimic. Și dacă îl mișcă, e de-ajuns.
Între 1740 și 1767 a fost capelamistru la curtea Împăratului Frederick al II-lea (”cel Mare”) al Prusiei. Împăratul îl aprecia mult, dovadă că l-a angajat în chiar primul său an de domnie și, după 27 de ani, s-a despărțit greu de C.P.E. Bach. Frederick al II-lea era un pasionat cîntăreț din flaut și organiza foarte des, uneori chiar de patru ori pe săptămînă, concerte în care cînta acompaniat de propria orchestră; Bach-fiul avea, așadar, destul de mult de muncă. Concertele Împăratului de la Sanssouci, în care C.P.E. Bach îl acompania cel mai adesea la clavecin, erau celebre în epocă și există în muzeele lumii multe tablouri picate de diverși artiști care au asistat la ele. Multe dintre compozițiile lui C.P.E. Bach au fost cîntate în premieră mondială împreună cu Frederick cel Mare însuși. A abandonat destul de devreme orga, dar cînta la clavecin/clavir/pian cu o măiestrie ce a devenit legendară. Cînta precis și emoționant, delicat, cu ochii fixați într-un punct înalt, cu fața transfigurată și străbătută de broboane, ca și cum ar fi fost în transă. Auditoriul era vrăjit pur și simplu. A scris, în 1753, o lucrare despre arta cîntului la instrumente cu clape care a devenit rapid fundamentală în pedagogia pianistică – cînd, două generații mai tîrziu, Beethoven dădea lecții de pian, le cerea elevilor încă de la prima oră să-și procure lucrarea lui C.P.E. Bach și s-o studieze căci, zicea el, ”este Biblia pianiștilor”. Lucrarea sa a fost, pe drept cuvînt, vizionară și a restabilit pur și simplu regulile cîntatului la pian. De pildă, pînă la C.P.E. Bach era cu desăvîrșire interzis celor care cîntau la instrumentele cu clape să folosească degetele mari - el e primul care recomandă, dimpotrivă, folosirea acestora. Muzicieni serioși ai secolului XX, precum Ralph Kirkpatrick, spun că toate regulile meseriei sînt cuprinse în această lucrare, fără excepție. În ea, C.P.E. Bach vorbește despre relația dintre sunete, despre articulațiile frazelor muzicale, despre tempo și despre contrapunct, ba chiar și despre rubato, fiind unul dintre primii muzicieni care îl teoretizează, cu un veac înainte de Liszt și Chopin. În 1767, Bach-fiul s-a mutat de la Berlin la Hamburg, ca director muzical al bisericilor orașului. În 1780, C.P.E. Bach era deja o celebritate în întreaga Europă. Tineri precum Diderot, Klopstock, Haydn, sau chiar Mozart îl caută, îl frecventează sau îl studiază. Cînd Mozart, abia mutat la Viena, își exprimă admirația pentru numele Bach, se referea la Carl Phillip Emanuel și nu la Johann Sebastian, ale cărui compoziții nu circulau prea mult, lăsînd la o parte că cele mai multe nu erau nici măcar publicate. La Hamburg, C.P.E. Bach a și murit, la 74 de ani.
Ne puteți urmări și pe Google News
C.P.E. Bach a fost nu doar un excelent muzician, ci și un fiu fidel. Singurul său profesor de muzică a fost tatăl său, sub direcția căruia a și cîntat, așa că avea toate motivele ca el să fie cel care ține vie memoria acestuia într-un timp în care numele Johann Sebastian Bach nu mai spunea mare lucru. Într-un fel, i-l datorăm pe Johann Sebastian și lui Carl Phillip Emanuel, căci fiul a contribuit din plin la păstrarea interesului pentru tatăl său. Dar nu e doar atît. Pasiunea sa pentru muzică a luat și o altă, rară, formă. Din generozitate sau pur și simplu din moft, C.P.E. Bach a colecționat portrete ale muzicienilor contemporani sau din generații anterioare lui. Cînd a murit, colecția sa de portete cuprindea peste 400 de tablouri și gravuri – o inestimabilă mărturie a unor vremuri care se pot auzi pînă la noi prin sumedenie de partiruri, dar care, altfel, nu s-ar fi putut vedea niciodată.
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Recomandările noastre
