Economia românească a pierdut un propulsor important odată cu frânarea investiţiilor străine, dar nici cele mai negre scenarii nu luau în calcul, până recent, că bilanţul ar putea deveni negativ din cauza "delocalizărilor".

Plecarea Nokia a fost primul semnal de alarmă, după ce migraţiile unor nume ca Procter&Gamble, Kraft sau Coca-Cola au fost trecute cu vederea. Deşi prezenţa Nokia a fost înlocuită cu succes de Bosch şi De Longhi, încă există riscul ca şi alte companii să plece, din cauza schimbărilor provocate de criză sau a nemulţumirilor legate de situaţia economică şi financiară a României. Deja, în doar trei ani investiţiile străine directe au scăzut de la peste nouă miliarde de euro la mai puţin de două miliarde, adică înapoi la nivelul anului 2003.

Pentru ca investiţiile străine să nu se transforme într-o adevărată piatră de moară de gâtul economiei, ar trebui fie ca exodul să încetinească, fie ca alte investiţii să ia locul celor plecate. Taxarea muncii

Principala problemă a României este impozitarea excesivă a muncii: 45% din suma plătită de angajator ajunge la stat, acesta fiind al şaptelea cel mai mare nivel din UE. În cazul investiţiilor destinate exportului, aceasta nu este o problemă foarte mare, pentru că salariile sunt oricum foarte mici. Însă în cazul investiţiilor destinate vânzării pe piaţa locală, străinii ezită să îşi deschidă afaceri în România din cauza concurenţei neloiale făcute de firmele autohtone care au ajuns să îşi plătească angajaţii la negru. Astfel, o reducere a impozitării muncii, de natură să scoată la suprafaţă o parte din economia subterană, ar avea şi efecte secundare bune: ar aduce investitori noi şi i-ar motiva pe cei deja veniţi să angajeze în plus de banii economisiţi, în loc de-a migra în Asia.

Pericolul chinez

Teoretic, România are şi doar avantaje în noul context economic mondial. Creşterea de până acum a Chinei a făcut ca salariile de acolo să ajungă comparabile cu cele din România. Există însă discrepanţe care fac ca migraţia să fie în continuare de preferat. În oraşele de coastă ale Chinei salariile sunt chiar duble faţă de România, dar în interior sau în ţările vecine ca Vietnamul - ele sunt la mai puţin de jumătate. Avantajele devin însă evidente în perspectivă.

Muncitorii din Asia de Sud-Est pretind creşteri salariale de 20-30% pe an, tendinţă care poate ruina orice plan de afaceri.

Pe de altă parte, în ţările din Europa de Est pretenţiile sunt mai realiste, lucru care se adaugă la avantajele naturale: apropierea logistică şi culturală şi apartenenţa la uniunea vamală europeană. "Dacă pleacă Dacia?"

Cel mai important magnet pentru investiţii rămâne însă nivelul de pregătire a forţei de muncă. Principalul motiv pentru care Bosch şi De Longhi s-au luptat să ia locul Nokia este faptul că exista un număr substanţial de angajaţi instruiţi să lucreze la exigenţele procesului de producţie modern. Unul dintre principalele riscuri ale delocalizării este o cultură precară a muncii, care face să nu existe două produse absolut identice în aceeaşi serie, nivel pe care nu toţi potenţialii angajaţi din România l-au depăşit.

Potrivit lui Adrian Izvoranu, preşedintele Confederaţiei Patronale din Industrie, Comerţ şi Servicii, România nu ar trebui să se sperie de un scenariu extrem cum ar fi, de exemplu, plecarea Daciei, pentru că ecosistemul este suficient de dezvoltat încât în termen foarte scurt "alţi producători vor veni să se folosească de resursele umane şi industriale existente". Riscul principal

Pe de altă parte, furnizorii pe care se bazează industria auto din România sunt foarte vulnerabili la fluctuaţiile internaţionale de comenzi. În mai puţin de zece ani, producătorii de componente auto au devenit coloana vertebrală a industriei şi exporturilor din România.

Primul val al crizei a însemnat însă şi o primă restrângere brutală de activitate, urmată de redresare în momentul în care programele "Rabla" din Europa au stimulat cererea.

Cele mai mari 12 companii de profil angajează 60.000 de români, au vânzări de 4 miliarde de euro şi profit de 150 de milioane de euro. Această marjă este suficient de îngustă încât orice şoc să poată determina decizii extreme. Citiți și:

• Bosch şi De’Longhi s-au bătut pentru halele Nokia
• Soluţiile economice la cerinţele străzii: investiţiile
• Gheorghe Ialomiţianu: "Mai bine creşti investiţiile decât să reduci taxele"
• TOP 10 soluții: Cum să înoate România contra curentului de criză din Vest
• Patru paşi ca România să iasă cu bine din 2012