Viața bate filmul! Polițiștii au rămas ȘOCAȚI. Nu le-a venit să creadă unde au ascuns doi brazilieni două kilograme de cocaină

Viața bate filmul! Polițiștii au rămas ȘOCAȚI. Nu le-a venit să creadă unde au ascuns doi brazilieni două kilograme de cocaină

Viața bate filmul!Doi cetățeni brazilieni au fost depistați de polițiștii de frontieră și de vameși, pe Aeroportul Otopeni, cu aproximativ două kilograme de cocaină ingerate în stomac.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Rodrigues Gomes Verice (41 de ani) și Lourenco Da Silva Weslley (19 ani) au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Pe 10 noiembrie, la ora 15,10, la PTF Aeroport Henri Coandă, cei doi s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind pe ruta Sao Paolo (Brazilia) — Zurich (Elveția — tranzit) — București, împreună cu o altă femeie.

Cu ocazia efectuării formalităților de frontieră, existând suspiciuni că transportă substanțe interzise, aceștia au fost supuși unui control cu raze X, descoperindu-se că dețin în corp, în cavitatea stomacală, substanțe stupefiante.

Procurorii au dispus examinarea fizică a brazilienilor, inclusiv investigații și măsuri medicale pentru a se elimina substanțele sau obiectele străine despre care existau indicii că ar conține droguri.

În momentul în care a fost prezentă la DIICOT pentru exprimarea acordului în vederea examinării fizice, Rodrigues Gomes Verice a eliminat 15 cașete de culoare albă, iar ulterior, la Spitalul de Urgență Floreasca, a eliminat ultima parte din obiectele deținute în corp, respectiv 114 cașete, cantitatea totală fiind de 1.537 grame de cocaină, potrivit agerpres.ro.

De asemenea, în perioada 10 — 12 noiembrie, la Spitalul de Urgență Floreasca, Lourenco Da Silva Weslley a eliminat la rândul său obiectele deținute în corp, respectiv 43 cașete de culoare albă — 426,4 grame cocaină.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că inculpații doreau să ducă drogurile la Istanbul, transportul în Turcia urmând a se efectua cu autocarul.

Cei doi brazilieni vor fi prezentați marți Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București — Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov. Au colaborat polițiști de frontieră din cadrul IGPF — Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni și ai Biroului Vamal Otopeni-Călători.

 

Ne puteți urmări și pe Google News