Actualitate
O caprioară încurcată într-un gard de sârmă salvată de pompieri
- Petre Ţache
- 13 ianuarie 2019, 09:42
Sâmbătă, în jurul prânzului, un cetățean din orașul Siret a semnalat la 112 că în grădina sa se află o căprioară
Aceasta s-a agățat într-o plasă de gard și se zbătea, speriată, fără să poată scăpa. Pompierii militar, de la Garda de Intervenție Siret, au ajuns la fața locului și au eliberat bietul animal din lațul făcut de gard. Apoi, salvatorii au „plimbat-o” puțin cu autospeciala roșie, până la pădurea din marginea orașului, unde au eliberat-o. Din fericire, a fost o misiune la care pompierii au intervenit, cu toții, cu zâmbetul pe buze, dar cu aceeași satisfacție a reușitei, transmite ISU Suceava.
Recomandările noastre