Pământul va fi „înghiţit” de Soare, în circa 5 miliarde de ani,  trag un semnal astronomii de de la Observatorul din Paris. Ei au avertizat că în sistemul nostru solar acest lucru se va întâmpla, peste circa 5 miliarde de ani, și cu alte planete care vor fi ” înghițite, și anume Mercur, Venus și Marte, potrivit romaniatv.net.

Astronomii au descoperit o pitică albă, asemănătoare cu Soarele, care a început să absoarbă o planetă aflată la câteva miliarde de kilometri de Pământ, într-un alt sistem solar, potrivit revistei Nature.

Potrivit specialiștilor, planeta pierde 3.000 de tone de material pe secundă, atmosfera acestui corp ceresc, asemanatoarea cu cea a planetei Neptun, fiind sub forma unor cantități considerabile de hidrogen, oxigen și sulf . Un astrofizician de la Observatorul de la Paris, afirmă că Pământul va dispărea în același mod în cinci miliarde de ani. Sistemul solar actual nu va rămâne neschimbat,în aproximativ cinci miliarde de ani, diametrul Soarelui se va extinde foarte mult, conducând la distrugerea planetei Pământ , după care se va prăbuşi şi se va transforma într-o stea pitică, declară astrofizicianul Anthony Boccaletti, de la Observatorul din Paris.

Astronomii au analizat mai multe sisteme unde s-a petrecut asemenea fenomen, reușind să identifice o planetă uriaşă, de patru ori mai mare ca mărime faţă de Pământ, care a supravieţuit cataclismului pentru că probabil se afla la o distanţă foarte mare de steaua muribundă

Te-ar putea interesa și: