Când va fi gata noul sistem de achiziţii publice

Când va fi gata noul sistem de achiziţii publice

Noul sistem de achiziţii publice, care va înlocui actualul SEAP (sistem electronic de achiziţii publice), ar putea fi gata până la finalul acestui an, deşi termenul avansat anterior era 30 noiembrie 2016, a anunţat astăzi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), Bogdan Puşcaş.

"În legătură cu implementarea noului sistem, noi am transmis către colegii de la Agenţia pentru Agenda Digitală tot ce ne-am dori noi să conţină noul sistem electronic de achiziţii publice, şi această dorinţă a noastră este bazată pe textul Legii care ne instituie anumite obligaţi. Rămâne ca până la finalul acestei luni ei să transmită varianta de sistem electronic pe care au dezvoltat-o", a subliniat preşedintele ANAP, citat de Agerpres. 

El susţine, însă, că promisiunea fermă din partea Agenţiei pentru Agenda Digitală este 30 decembrie, dată la care noul sistem ar trebui să fie prezentat în forma finală. "Pe 30 decembrie ar trebui să vedem şi noi forma noului sistem de achiziţii publice care, în primul rând, ar trebui să fie unul mult mai prietenos, mai facil de utilizat şi să includă noutăţile legislative. (...) Deocamdată folosim sistemul vechi adaptat pe ici pe colo la noul cadru legislativ", a mai spus Bogdan Puşcaş. 

Potrivit acestuia, noul sistem urmează să fie folosit în paralel cu cel vechi o perioadă, care va fi stabilită în contract, probabil şase luni sau un an, şi apoi, treptat, să se realizeze migrarea din sistemul vechi către cel nou. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Noul sistem de achiziţii publice, SICAP (Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare a achiziţiilor publice) care va înlocui SEAP-ul, depăşit de noua legislaţie în domeniu, trebuia finalizat până la finalul lunii noiembrie a acestui an, potrivit estimărilor recente ale preşedintelui ANAP. 

El a făcut aceste precizări în contextul în care funcţionarea vechiului sistem, SEAP, a fost menţionată ca fiind una din principalele cinci probleme cu care se confruntă participanţii la sistem, în aplicarea noilor legi în domeniu. 

"Acest sistem (SEAP - n.r.) are câţiva ani buni de funcţionare şi nu mai răspunde în totalitate nevoilor anului 2016, ca să nu mai spunem că sunt foarte multe prevederi din noul pachet legislativ care nu se regăsesc în funcţionalităţi ale sistemului. Sunt foarte multe întrebări fundamentate de practică. Problema noastră este cum reuşim să aducem textul de lege în aplicaţie ca el să răspundă", a precizat Puşcaş.