Când se termină izolarea? Ultimul studiu aduce veștile de care ne temeam

Când se termină izolarea? Ultimul studiu aduce veștile de care ne temeam

Când se încheie perioada de izolare? Aceasta este întrebarea care îi macină pe toți în această perioadă în care virusul chinezesc „a închis” țări întregi.

Restricțiile la nivel global, impuse de Coronavirus, nu ar trebui ridicate decât atunci când un vaccin eficient va fi găsit. Este concluzia unui studiu realizat pe baza jurnalului medical chinezesc „The Lancet”, scrie CNN.

Măsurile draconice impuse de China asupa populației par să fi eliminat primul val de îmbolnăviri cauzate de Covid-19, dar cercetătorii au arătat, folosind modele matematice, că ridicând restricțiile prematur ar putea conduce la un al doilea val devastator.

Autoritățile au încheiat miercuri izolarea, după 76 de zile în care orașul Wuhan, din provincia Hubei, a fost închis complet.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuși, câteva restricții vor rămâne valabile, oficialii fiind conștienți de riscurile încă existente, trenurile fiind deja pline cu turiști ce tranzitează țara.

„Aceste măsuri de control par să fi redus numărul de infectări aducându-l la un nivel foarte scăzut, deoarece fără o imunitate dezvoltată pentru Covid-19, numărul cazurilor ar putea bubui imediat.

Școlile își vor relua ușor, ușor activitatea, având în vedere mixul social, șansele ca virusul să revină din străinătate crește foarte mult, întrucât acesta încă se împrăștie la nivel global”, a declarat profesorul Joseph T Wu de la Universitatea din Hong Kong.

Acesta atrage atenția asupra vitezei de propagare a virusului care va crește dacă guvernele vor ridica restricțiile.

„Deși protocoalele de control precum distanțarea socială și schimbările de comportament vor fi cel mai probabil menținute, cea mai bună strategie până când un vaccin va fi disponibil rămâne păstrarea unei balanțe între revenirea activităților economice și menținerea unui număr de reproducere de bază al infecției cât mai scăzut”, a mai spus acesta.