Când se redeschid restaurantele. Premierul Orban avansează noi termene

Când se redeschid restaurantele. Premierul Orban avansează noi termene

Restaurantele vor fi deschise în două etape, mai întâi cele din hoteluri, iar mai apoi restul, dar numai în condițiile în care contextul epidemiologic se va îmbunătăți.

Premierul Ludovic Orban a declarat, cu prilejul unei vizite pe care a întreprins-o în Valea Jiului, că în acest moment se poartă mai multe discuții cu patronatele din HoReCa pe tema redeschiderii restaurantelor. El a precizat că măsura va fi adoptată imediat ce numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus se va reduce.

„Ne-am dori să putem să deschidem restaurantele, dar în discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanţii mediului de afaceri le-am spus că trebuie să avem un context epidemiologic măcar sensibil îmbunătățit și garanția unei cooperări din partea tuturor patronilor în respectarea regulilor de protecție sanitară”, a declarat premierul Ludovic Orban.

El a precizat că, deși cea mai mare parte a patronilor restaurante, baruri și terase respectă regulile de protecție sanitară, au mai rămas destui cei care nu o fac și, mai mult, nici nu doresc să se implice și să asigure respectatrea acestora.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pentru că, hai să fim cinstiți, e adevărat, 80%, 85% dintre ei respectă regulile, dar avem încă un procent de oameni care nu respectă regulile și care nu sunt implicați și nici nu-și doresc să asigure respectarea regulilor. Continuăm discuțiile”, a mai spus Ludovic Orban.

Premierul liberal a mai precizat că deschiderea restaurantelor se va face atunci când numărul infectărilor va scădea, în două etape. În primul rând vor fi deschise restaurantele care funcționează în interiorul hotelurilor, după care și celelalte.

„Eu înțeleg situația foarte dificilă și chiar îmi doresc o deschidere cât mai rapidă, dar să fie făcută în niște condiții care să nu crească riscul epidemiologic datorită deschiderii restaurantelor în spații închise. Chiar e posibilă, să spun, în două etape: întâi să deschidem restaurantele aferente hotelurilor și, ulterior, celelalte restaurant”, a mai spus premierul Ludovic Orban.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, joi, încă 1.345 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, bilanţul total ajungând la 57.895 de pacienți. În ultimele 24 de ore, un număr de 45 de persoane şi-au pierdut viaţa. În prezent, 458 de pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă.

Au apărut asigurările anti-COVID. Ce riscuri acoperă și la ce despăgubiri ai dreptul

Statisticile COVID. Peste 36% din decese în patru județe și municipiul București