Campionatul European de Rugby: Germania a câștigat în fața României cu 30-24
- Maria Dima
- 8 februarie 2026, 20:00
Gheorghe Gajion. Sursa foto Rugby România- Start bun pentru „Stejari”, dar punctele au venit pentru gazde
- România a condus la pauză, după două eseuri
- Cinci minute decisive în repriza a doua
- Revenire scurtă și eseu anulat pentru România
- Final tensionat și eseu decisiv pentru Germania
- Germania a obținut și punctul bonus ofensiv
- Următoarele meciuri ale României
- Echipa României în meciul de la Heidelberg
Naționala de rugby a României a început cu o înfrângere noua ediție a Campionatului European 2026 (Rugby Europe Championship), fiind învinsă duminică de Germania, scor 30-24 (6-14), într-un meci disputat pe stadionul Fritz-Grunebaum-Sportpark din Heidelberg, contând pentru prima etapă a competiției.
Start bun pentru „Stejari”, dar punctele au venit pentru gazde
România a controlat primele minute ale partidei și a ajuns de mai multe ori în apropierea terenului de țintă advers, fără a reuși însă să finalizeze. Germania a fost cea care a deschis scorul, în minutul 15, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Leo Wolf.
Replica tricolorilor a venit rapid. În minutul 18, după un mol de margine și o acțiune colectivă, Cristi Boboc a culcat balonul în terenul de țintă, iar Gabriel Conache a transformat eseul, aducând România în avantaj.
România a condus la pauză, după două eseuri
Leo Wolf a redus diferența pentru Germania în minutul 31, dintr-o nouă lovitură de pedeapsă, însă România a revenit pe tabelă patru minute mai târziu. Toni Maftei a reușit al doilea eseu al „Stejarilor”, transformat de Conache, astfel că la pauză România conducea cu 14-6.
Cinci minute decisive în repriza a doua

Sursa foto: Facebook/Rugby România
Partea a doua a început nefavorabil pentru tricolori. Greșelile de mânuire și pierderile de balon au fost rapid sancționate de gazde, care au marcat două eseuri în decurs de câteva minute. Oliver Paine și Felix Lammers au punctat pentru Germania, primul eseu fiind transformat de Leo Wolf, iar scorul a devenit 18-14 pentru echipa gazdă în minutul 55.
Revenire scurtă și eseu anulat pentru România
România a egalat situația printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Gabriel Conache, în minutul 64. Toni Maftei a reușit apoi să culce din nou balonul în terenul de țintă german, însă eseul a fost anulat pentru o pasă înainte.
Final tensionat și eseu decisiv pentru Germania
Finalul partidei a fost extrem de echilibrat. Hamilton Strong a marcat un eseu pentru Germania în minutul 69, netransformat, după o acțiune rapidă pe linia de treisferturi. România a răspuns printr-un eseu semnat de Gheorghe Gajion, transformat de Conache, iar „Stejarii” au preluat din nou conducerea, 24-23, cu cinci minute înainte de final.
Ultimul cuvânt l-a avut însă Germania. Leo Wolf a profitat de o eroare defensivă a românilor, a sprintat nestingherit și a înscris eseul decisiv, pe care l-a și transformat, stabilind scorul final, 30-24.
Germania a obținut și punctul bonus ofensiv
Prin cele patru eseuri marcate, Germania a obținut și punctul bonus ofensiv, deși nu este calificată la Cupa Mondială din 2027, care va avea loc în Australia. România pleacă din prima etapă fără puncte, în condițiile în care anul trecut, în aceeași competiție, îi învingea pe germani la București cu 48-10.
Următoarele meciuri ale României
Pentru naționala României urmează două partide importante: meciul cu Belgia, programat pe 15 februarie la Iași, și deplasarea din Portugalia, din 22 februarie.
Echipa României în meciul de la Heidelberg
România a început partida în formula:
Alexandru Savin, Tudor Butnariu, Cosmin Manole, Marius Antonescu, Andrei Mahu (căpitan), Matthew Tweddle, Kemal Altinok, Cristi Boboc, Alin Conache, Hinckley Vaovasa, Iliesa Tiqe, Taylor Gontineac, Antonio Mitrea, Toni Maftei, Ovidiu Neagu.
Au mai intrat: Ștefan Buruiană, Iulian Hartig, Gheorghe Gajion, Adrian Moțoc, Vlad Neculau, Toma Mîrzac, Alexandru Bucur, Paul Popoaia.
Staff tehnic: David Gerard (antrenor principal), Raphael Saint-Andre (treisferturi și atac), Omar Mouneimne (apărare și contact), Juan Pablo Orlandi (înaintare).


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.