Campioană la ping-pong, deși are un handicap auditiv grav
- Catalin Dumitrescu
- 20 mai 2019, 16:41
Tânăra și talentata junioară Maria Victoria Vlad (13 ani) a participat pentru prima oară la o competiție în cadrul mișcării sportive a surzilor. Cu toate acestea, copila s-a întors acasă, din Albena (Bulgaria), cu trei medalii din tot atâtea probe la care s-a înscris.
Al Doilea Campionat European de Tenis de Masă la Tineret a adus prima participare după mult timp a unui sportiv român la o competiție internațională pentru surzi, sub patronajul E.D.S.O. (Organizația Europeană a Sportului pentru Surzi). Concurând la secțiunea Juniori-Fete sub 15 ani și jucând în două zile (9-10 aprilie 2019) un total de 10 meciuri, Maria s-a impus alături de Pamela Iola (Ungaria) în finala de Dublu-Fete, în fața Rusiei, obținând astfel prima din cele trei medalii ale sale. A continuat cu alte două medalii de argint, la probele de Dublu-Mixt (cu Michal Wawrzesta, Polonia) și Individual. Astfel, cu trei urcări pe podium din trei posibile, Maria Vlad a produs cea mai plăcută surpriză a campionatului și a adus o deosebită onoare României, care încearcă revenirea în prim-planul competițiilor europene, mondiale și olimpice pentru surzi. Maria este un copil muncitor, definită de un talent imens pentru tenisul de masă, precum și de dorința de a își depăși propriile rezultate. Se antrenează intens, ore în șir, dar nu neglijează nici școala, unde învață printre altele, 3 limbi străine. La 13 ani și jumătate, ca membră a Asociației Surzilor, deschide din nou un drum către performanțe sportive recunoscute internațional. Se bucură de sprijinul deplin al familiei, dar în același timp se află în căutarea unei colaborări care să îi asigure resursele financiare și materiale pentru a continua să crească din punct de vedere competitiv, să ajungă tot mai departe.