Moldova Nouă, oră şelul din capătul vestic al Clisurii Dunării, e o răscruce de vânturi. Localnicii spun că în locul unde, acum 2000 de ani, s-a aflat antica cetate dacică Mudava, vântul bate de două ori pe an. Șase luni, suflă un vânt cald, din sud-est și șase luni unul rece, din nord-vest. Primul se numește Coșava, iar celălalt Gorneac. În realitate, vântul bate mai puţin, dar când se zborşeşte Coşava către ei, nu se mai vede om cu persoană, la propriu!

Praful de steril, rămas în urma exploatării minereului de cupru, timp de jumătate de secol, din iazul de decantare Boşneag, de la marginea oraşului, se ridică în aer şi stă într-o suspensie mişcătoare, zile întregi. Atunci, oamenii se baricadează în case, femeile nu mai pun rufe la uscat, copiii nu mai sunt lăsați la joacă afară și vizibilitatea aduce cu o ceață londoneză sau, mai rău, cu cea dintr-o furtună sahariană. Paradoxal, atât cât uzina de prelucrare a minereului de cupru a funcţionat, poluarea era aproape zero. Dar, de când Moldomin – fosta Întreprindere Minieră Moldova Nouă – s-a închis, a început dezastrul. Și, ce-i mai rău, norii toxici se duc, mai ales, la vecinii sârbi, pe celălalt mal al Dunării. Soluţii de stopare a calamităţii există, dar nimeni nu le aplică. Din cauza asta, România este în pragul „infringement”-ului. Şi, cel mai groaznic, copiii se îmbolnăvesc pe capete.


FOTO: Praful de steril a acoperit mașinile localnicilor



A început să moară peștele în Dunăre

„Când începe Coșava, ne închidem în casă. E prafu’ așa de fin, că intră și prin termopan! Distruge toate culturile! Pătează roşiile, castraveţii, vinetele, varza şi viţa de vie…”, se plânge Mita Draghicevici, zis Trufa, om la 69 de ani, din care 17 a lucrat ca topograf la „minieră”. Se uită cu ciudă la frunzele prăfuite ale unui leandru și ale unui smochin. Cu patru zile în urmă, Coșava i-a vizitat, pe nepusă-masă. Și apa din fântână e contaminată. Are o culoare ruginie şi praful pluteşte deasupra. „Ce să bei din ea!? E bună doar la udat prin curte…”, se supără moşul pe viaţă. Peste drum de el, în Moldova Veche, cum îi zice vetrei orăşelului, stă Boşco Nicolici, pescar, în vârstă de 35 de ani. Când îl întrebi de peşte strânge din ochi: „În Dunăre nu mai e lin de zece ani, de când s-a închis exploatarea. Iar linul e doctorul apei!”. Dar ce a mai rămas? „Păi, să vă spun ce aproape nu mai e! Dispar roşioara, ghiborţul, plătica şi bibanul… Au rămas numa’ crapul, somnul şi ceva caras”, turuie pescarul profesionist.



Din cauza poluării cu praful sterilului de minereu de cupru de la Moldova Nouă, România este monitorizată de UE, fiind în pragul procedurii de „infrigement”



Bebelușii condamnați la astm!

Nea Trufa îl ascultă şi îi dă tot cu ale lui: „Să vedeţi cum se depune praful pe ecran, la televizor, când bate Coşava şi ia sterilul de pe iazul de decantare Boşneag! Dom’le, e nenorocire, nu poţi pune o cămaşă albă să pleci undeva”. Tanti Miliţa, o gospodină de 65 de ani, se vaietă şi ea. „Dacă te prinde cu rufele pe sârmă, când se usucă, zici că-s apretate. Iar când mănânci, simți în gură minereul ca pe sarea grunjoasă, ca pe nisip!”, explică, plastic, femeia.


FOTO: Când bate „Coșava”, norul toxic îi îmbolnăvește pe sârbi



Dar cea mai îngrozitoare poveste o are Felicia Tismănaru, asistent de farmacie la cea mai frecventată unitate de profil din oraş. „Sunt localnică, dar am lucrat la Bucureşti. De când m-am întors acasă, de doi ani, m-am îngrozit… Am văzut și văd copii, de la bebeluși de câteva luni, până la prichindei de 4-5 anișori care au, cei mai mulți, astm! Au nevoie de inhalaţii! Faţă de Capitală, unde se ştie că e poluare, aici e groaznic! Nu am văzut aşa ceva! Îmi dau lacrimile când îi văd”, te sperie farmacista. Culmea e că la spitalul din localitate nu sunt multe cazuri de copii cu astm. Oamenii îi duc la doctorii din Timișoara sau la Reșița, dar de luat tratament, tot din Moldova Nouă îl iau.

Interese ucigașe

Arhitectul-șef al județului Caraș-Severin, Victor Naidan, spune că umectarea este o soluție imediată, dar costisitoare pe termen lung. „Cine va plăti energia electrică?”, se întreabă, pe bună dreptate, arhitectul. Spune că ecologizarea ar fi mult mai ieftină și definitivă. „Nu se face, pentru că nu se dorește! Astăzi, sterilul de acolo e, deja, o materie primă! Conține: tungsten, vanadiu și molibden! Cu tehnologia de azi se pot recupera”. Cu alte cuvinte, spune Naidan, interesul ascuns al soluției umectării este, de fapt, protejarea minereurilor de metale rare existente în sterilul din Iazul Boșneag! Prefectul de Caraș, Nicolae Miu Ciobanu, e pe invers. Zice că umectarea e soluția ideală și e și mai optimist privind cheltuielile: „Ar costa doar 100.000 de euro! Trebuie doar un bazin de colectare și o rețea de conducte. A fost una, da’ a fost tăiată, cred io, de lichidator… ”.

Cum îi otrăvim pe sârbii de la Veliko Grădiște

Pe timpul lui Ceaușescu s-a vrut ducerea sterilului pe insula Ostrov, din vecinătate. S-a făcut chiar și o suprastructură în acest sens, dar sârbii s-au opus și proiectul a fost abandonat. Știau ei ce știau, în sensul că localitatea de peste fluviu, Veliko Grădiște, este acum mult mai afectată de poluare decât Moldova Nouă. Primarul de acolo, Milici Dragan, e pur și simplu disperat. Prin intermediul omologului său co-național, Adrian Moiseș, ne-a declarat vehement: „Toată lumea știe care e problema noastră, România și Serbia – ca țări și Bruxellesul! Ne-a scăzut turismul, din cauza poluării de la voi, între 20% și 35%! Investițiile cu 20%… Sunt cazuri de boli pulmonare. Lacul de Argint, principala noastră atracție turistică, este afectat de praful din România! Sper să se ia, rapid, măsuri concrete, având în vedere că România e în pragul «infrigementului» pe mediu, din cauza poluării mecanice de la Moldova Nouă”.

Bătaie pe un cal mort

doi edili cad de acord că soluția ar fi „umectarea” – umezirea iazului. „Nu e problema de apă! Trebuie o rețea de aspersoare, ca la irigații. Costă câteva sute de mii de euro. Nici nu trebui să meargă tot timpul. Doar când bate vântul!”, spun în cor Lupu și Moiseș. „Dar întreprinderea falimentară e de stat și o gestionează lichidatorul, unul pe nume Răzvan Zăvăleanu, care se judecă cu firma care a cumpărat…. O să fie greu să vorbiți cu el. Acum, nu se știe cine bea și cine plătește!”, e sceptic primarul Lupu. Culmea este că Ministerul Economiei, încă proprietar, recunoaște poluarea și zice că lichidatorul trebuie să finanțeze combaterea. Lichidatorul are ca scop vânzarea, nicidecum ecologizarea. Ministerul Mediului stă deoparte, ca la teatru și spune că nu statul e proprietar și că nu poate băga bani aici. Iar firma aceea fantomă, MINECO, care se dă proprietar, n-a semnat decât un pre-contract și se judecă cu speranță de doi bani. Iar ANAF-ul vrea doar banii pe care îi are de recuperat.

Șlapii directorului și scoverga contabilului

Clădirea Moldomin pare dezafectată. Dalele scărilor sunt sparte și ferestrele coșcovite. La un avizier, deasupra căruia e încrustată în piatră urarea „Noroc bun!”, sunt poze din timpul defunctei întreceri socialiste. Pe directorul Victor Tiugan l-am găsit în curte – unde fuma – în șlapi, bermude și maiou. Când îl întrebăm cât de gravă e poluarea, pe o scară de la unu la zece, dom’ director se enerveză: „Mă jigniți, ca inginer… Pentru închiderea minei trebuie o H.G., că noi mai avem încă licență de funcționare! Mai mult nu vă zic, vorbiți cu lichidatorul”. Nu vrea, să ne dea numărul acestuia. Apoi, ne dă afară: „Dacă nu ieșiți, chem paza!”. După ce pleacă, prin gard, vorbim cu-n nene care se recomandă contabil. Omul e sincer: „Mai sunem 24 de angajați, mai toți cu leafă minimă pe economie, 1.050 de lei”. La plecare, un cetățean ne dă un bilețel cu un număr de telefon și un nume: Răzvan. Era chiar numărul lichidatorului!

Statul român n-are voie să plătească pentru stoparea poluării!

L-am sunat pe lichidator şi… surpriză! A răspuns, punctual, la toate întrebările. Răzvan Zăvăleanu spune că statul, prin MEC, este proprietar, iar firma aceea, MINECO, elvețiană, cu acționari englezi, de origine sârbă, n-a avut decât un antecontract de vânzare-cumpărare a activelor. S-a dat un avans de 35-40% din valoarea negociată cu lichidatorul şi creditorii, din care ANAF-ul are 90% din creanţă. „Restul urma să fie plătit la semnarea contractului, în formă autentică!”. Moldomin are 50 de milioane de euro datorie la buget. Zăvăleanu recunoaşte pericolul „infringementului” cerut de sârbi şi că poluarea de pe iazul Boşneag. La întrebarea cine trebuie să plătească investițiile pentru umectare, lichidatorul spune că există un cerc vicios: „O investiţie a României presupune un ajutor de stat interzis de UE şi am fi sancţionaţi pentru un ajutor ilegal! Ar fi o practică anticoncurenţială”.

Soluția „umectării” e chiar în curtea Moldomin!

Pe de altă parte, Legea insolvenţei interzice investiţiile în cazul societăţilor în faliment. Or, Moldomin e în faliment din 2010! „Soluția solomonică – la care am ajuns cu prefectul de Caraș, primarul și ANAF-ul – este ca la umectarea lacului să se folosească materialele societății! Voinţă există, iar apă luăm dintr- un râuleţ din apropiere, Boşneag!”, explică lichidatorul.

Zăvăleanu speră că va primi un răspuns de la firmele de proiectări contactate. „Costul nu poate sări de 200.000 de euro!”, e optimist lichidatorul. Esenţial, însă, precizează el, este că obligaţiile de mediu, în ipoteza unei vânzări, vor fi preluate de cumpărător. Omul speră să vândă ceva de care și dracu’ se ferește.

La mila Coșavei

Viceprimarul Adrian Moiseş, reprezentantul comunităţii sârbeşti, face haz de necaz: „Un medic sirian, din Dubai, care s-a însurat aici, mi-a zis că n-a văzut așa nor de praf nici la el în deșert!”. Iazul de decantare Boşneag are peste o sută de hectare şi arată ca un deşert cu nisip alb-gălbui, ca la Mamaia. Ici-colo, şi-au făcut apariţia mici pâlcuri de păpuriş, semn că natura încă se luptă. Primarul, Matei Lupu, de 53 de ani, şi el fost inginer şi lider sindical la Moldomin, se uită lung la întinderea toxică. Pe timpuri, când se deversa sterilul adus prin conducte, de la uzina de prelucrare a minereului, toată suprafața era umedă, așa că putea Coșava să se încordeze cât vroia, că niciun fir de praf nu se ridica.


FOTO: Adrian Moiseş



În ’89, din cei 16.500 de locuitori, 5.000 lucrau la „minieră”. Practic, tot oraşul era tributar exploatării. Azi, mai sunt 14.000 şi au avut noroc cu două multinaţionale care şi-au deschis fabrici la Moldova Nouă. „Da’ am rămas cu beleaua asta”, îşi frământă palmele edilul. „Dacă bate vântul după ploaie, e bine, dacă nu, adună lumea praful cu gălețile, din curte”, se uită câş Matei Lupu. Dar cu bolile profesionale cum stăm? „Sunt! Am şi io o fibroză pulmonară. Vedeţi, la minele de cărbune te murdăreşti şi te speli. La cele de minereu de cupru eşti mai curat, dar praful te omoară!”.

Cum e ciorba cu steril de cupru

Primarul ştie tot despre Moldomin. Spune că, prin 2007, a început să-şi reducă activitatea şi că prin 2008- 2009 a început privatizarea. „A fost o încercare nereuşită. Apoi, s-a închis. Avea datorii, în primul rând la stat. Lichidatorul, societatea RTZ&Partners, din Cluj, a vândut-o unei firme pe nume MINECO. Dar au fost probleme… şi a rămas închisă. Ar fi bine de s-ar redeschide, măcar exploatarea de suprafaţă, că e cupru destul, deşi minereul e sărac!”, e optimist Matei Lupu. Detaliază, apoi, cum a decăzut Moldominul: „Prin 2005, a scăzut mult prețul la toate minereurile. Începuseră şi eliminările subvenţiilor!”. Şi pune degetul pe rană: „Pe atunci, nu se polua deloc! Dacă întreprinderea funcționează, poluarea e zero! Acum, România e în pragul «infringementului », pe plouarea de la Moldova Nouă! Când se pune vântul e ca şi cum ai merge pe un drum de ţară, cu geamurile deschise şi te depăşesc camioane!”. Pe viceprimarul Moiseş îl umflă râsu’-plânsu’: „D-aia, la noi, ciorbele ies mai bune! De la praful de steril combinat cu apa de Dunăre”.

Urmăriți Evenimentul zilei și, într-unul din numerele viitoare, veți afla dezvăluiri uluitoare despre alt caz de otrăvire a României.