Calendar Ortodox, 6 august. Schimbarea la Față a Domnului, minunea care a prevestit învierea lui Iisus

Calendar Ortodox, 6 august. Schimbarea la Față a Domnului, minunea care a prevestit învierea lui Iisus Sursa:doxologia.ro

Calendar Ortodox 6 august. Schimbarea la Față a Domnului este considerată de scrierile bisericești minunea prin care Isus a arătat apostolilor că este fiul lui Dumnezeu, dar a și vorbit despre ce urma să se întâmple în Ierusalim în Săptămâna Patimilor.

Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită pe 6 august și în această zi este dezlegare la pește. Tradiția creștină spune că pe când Iisus se ruga, apostolii săi, aproape adormiți, asistă o imagine de necrezut. Dintr-o dată chipul Mântuitorului s-a schimbat. Faţa Lui a început să strălucească la fel de puternic precum soarele, iar hainele i-au devenit albe. Iar în această lumină, Iisus vorbea cu proorocii Moise şi Ilie despre ceea ce urma să se întâmple la Ierusalim.

Minunea s-a săvârsit cu câteva zile înainte de patimile Mântuitorului, în anul 33 de la nașterea sa, cu scopul de a întări credința apostolilor, ca atunci când vor vedea patimile, moartea și îngroparea lui Isus Hristos să nu se tulbure.

Primele reprezentări iconografice ale acestei minuni ale lui Isus Hristos sunt din secolul al VI-lea: mozaicul din Biserica „Sfântul Apolinarie“ din Ravenna și cel din Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ din Sinai.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiul lui Dumnezeu

Potrivit scrierilor bisericești, Schimbarea la Față ne arată că Hristos a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Prin firea omenească pe care a asumat-o, ne-a fost descoperită dumnezeirea sa. În acest sens, Sfinții Părinți afirmă că „Hristos Se schimbă la Față, nu luând ceea ce nu era, nici preschimbându-se în ce nu era, ci arătând ucenicilor ceea ce era, deschizându-le lor ochii și făcându-i din orbi văzători“.

Pe muntele Taborului, trupul Său a fost străbătut de lumina propriei dumnezeiri. Astfel, aproape toți comentatorii Evangheliei sunt de acord că Schimbarea la Față a Domnului anticipează învierea Lui.

Tradiții românești

Potrivit tradiției populare, în ziua Schimbării la Față, agricultorii aduc la biserică primele roade ale recoltelor pentru a fi binecuvântate. În această zi nu se spală rufe și nici nu este bine să ne spălăm pe cap. Tot o superstiție spune că nu trebuie să ne certăm cu nimeni.

Se mai spune și că dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi mohorâtă.