Calendar ortodox, 26 decembrie 2021. Soborul Maicii Domnului
- Daniel Teodoreanu
- 26 decembrie 2021, 05:45
În fiecare an, la 26 decembrie, Biserica Ortodoxă Română cinstește Soborul Maicii Domnului. În aceeași zi este cinstit și Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana.
„În ziua de astăzi, 26 decembrie, prăznuim sărbătoarea cu numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvânt bisericesc, "sobor" înseamnă "adunare de oameni" și în împrejurarea de acum el vrea să spună două lucruri.
Mai întâi, cuvântul acesta este o chemare către cei credincioși. Să ne adunăm astăzi, în cinstea Maicii Domnului, aici pe pământ. Dar pe de altă parte, cuvântul "sobor" ne aduce aminte că Maica Domnului se află preaslăvită, fără de asemănare, în mijlocul tuturor Sfinților fericiți din ceruri și că, așa fiind, adunarea noastră de astăzi, de pe pământ este, de fapt, o împreună-prăznuire a noastră cu cetele tuturor Sfinților și Îngerilor din ceruri.
Adunarea cea cerească, adică, se unește, astăzi, cu adunarea noastră pământească, la cinstirea Maicii Domnului. Și, este drept să fie așa, după ce am prăznuit ieri Taină în care Maica Domnului este aceea care unește pe veci toată omenirea cu Dumnezeu, născând ca mamă pe Domnul Hristos, adică pe Dumnezeu cel întrupat și ascuns într-un prunc de om.
E ca și când Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, în primul rând, și apoi la noi toți, cei credincioși, "frați mai mici" ai Domnului, care-i aducem această cinstire, ar spune astăzi, către Tatăl ceresc, cuvântul acesta de fericită și adâncă mulțumire, de la Apostolul din ajunul Crăciunului; "Iată, Doamne, eu și toți pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvântat în veci! Amin."s
"Apărătoare Doamna, pentru biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-Te, Mireasă, pururea Fecioara."″, se arată pe crestinortodox.ro.