Calendar ortodox, 15 octombrie. Sfântul Mucenic Luchian, preotul Antiohiei celei mari

Calendar ortodox, 15 octombrie. Sfântul Mucenic Luchian, preotul Antiohiei celei mari

Sfântul Sfințit Mucenic Luchian, cel a cărui zi este prăznuită pe 15 octombrie, s-a născut în orașul Samosata din Siria.

Calendar ortodox 15 octombrie. Părinții Sfântul Sfințit Mucenic Luchian, sărbătorit în calendarul ortodox, au fost binecredincioși, iar copilul a fost crescut, până la vîrsta de 12 ani, în credința creștină.

La vârsta de 12 ani a rămas orfan de ambii părinți. Iar după ce și-a împărțit averea moștenită săracilor, tânărul, eliberat de grijile lumești s-a dedicat cercetării Cărților Sfinte.

Cu ajutorul vestitului dascăl Macarie din Edesa a avansat în cunoaşterea Sfintei Scripturi și, astfel, a fost rânduit preot în Antiohia. Dornic de învățătură și să-i învețe și pe alții, aici a înfiinţat şcoli unde tinerii studiau Cărțile Sfinte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Despre Sfântul Sfințit Mucenic Luchian se spune că era atât de cuprins de dorința de a învăța încât mânca doar o dată în zi, pâine și apă. Iar uneori, ajuna chiar și o săptămână.

Astfel, a pus în slujba Bisericii o nouă copie a Cărților Sfinte traduse în limba greacă.

Băgat în temniță de oamenii lui Maximilian Galeriu

Călătorind în Nicomidia, preasfințitul părinte a fost prins de ostaşii lui Maximian Galeriu, în timpul prigoanei împăratului Diocleţian (284-305). A fost dus la judecată, însă pe parcursul drumului, a reușit să convingă 40 de soldați să treacă la dreapta credință. Aceștia vor primi, mai târziu, moartea ca mucenici.

Cât a fost ținut în temniță, Sfântul Luchian a scris o carte, pe care a dăruit-o Bisericii din Nicomidia, care cuprindea tot Vechiul şi Noul Testament. Lucrarea sa a îndreptat greşelile ce se strecuraseră în Scriptură, atât din graba copiştilor, cât şi din răutatea ereticilor.

Venind odată la el în temniță, câțiva creștini i-au adus pâine și vin, și l-au întrebat unde să le lase. Cum acesta stătea întins, neputincios, le-a răspuns: „Pe pieptul meu să le puneți, și va fi pristol viu al Dumnezeului celui Viu”.

Și astfel, s-a săvârșit dumnezeiasca liturghie pe pieptul Sfântului. A doua zi, Luchian şi-a dat duhul în temniţă, dar nu înainte să apuce să strige de trei ori: „Sunt creştin!”

Trupul sfântului a fost aruncat în mare

După moartea Sfântului, slujitorii care i-au dat vestea lui Maximian au primit poruncă să-i arunce trupul în mare, să fie hrană peștilor. Slujitorii au făcut după porunca împăratului şi, legându-l de o piatră, au aruncat în apă trupul Sfântului Luchian.

Treizeci de zile a stat acesta în mare, până a fost găsit de unul dintre ucenicii săi, Glicherie. Sfântul i s-a arătat acestuia în vis și i-a spus să meargă pe malul mării, să-i găsească corpul și să i-l îngroape după rânduială.

Şi a ieşit Glicherie la mal împreună cu alţi creştini şi au căutat trupul sfântului ca să-i îndeplinească dorința. Și, în vreme ce căutau, niște delfini au ieșit din mare purtând trupul mucenicului nestricat. Delfinii au împins trupul spre uscat, iar credincioşii, l-au luat și l-au îngropat cu mare cinste.

După mulţi ani, Sfânta Împărăteasă Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserică în numele sfântului mucenic, deasupra mormântului său.