Calendar creștin ortodox, 6 septembrie. Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

Calendar creștin ortodox, 6 septembrie. Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

Pe 6 septembrie este pomenită minunea Sfântului Arhanghel Mihail, săvârşită în Colose din Frigia.

Între orașul Colose din Frigia – veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici (azi Turcia) – și orașul Ieripoli se afla o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail, zidită deasupra unui izvor unde veneau mulți bolnavi și se tămăduiau.

Sfântul locaș a fost ridicat de un păgân din Laodiceea, oraș în Asia Mică (s-a numit inițial Diospolis, apoi Roas, Antioh al II-lea fiind cel care l-a colonizat între 261 si 246 i.Hr, dându-i numele soției sale, Laodiceea) convertit la creștinism în urma unei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail.

Fiica păgânului era mută din naștere, iar prin vedenie minunată tatăl ei a primit poruncă în vis de la Sfântul Arhanghel Mihail să își ducă copilul la acest izvor ca să se vindece. Ascultând porunca sfântului arhanghel fiica sa a primit vindecare, iar el a primit botezul creștin.

Ne puteți urmări și pe Google News

După 90 ani de la zidirea sfântului lăcaș a venit acolo un copil în vârstă de 10 ani din Ieripoli care se numea Arhip. Acesta a rămas în biserică, postind și făcând rugăciuni ca și marii pustnici ai sihăstriilor.

La momentul potrivit s-a călugărit, învrednicindu-se și de darul preoției, slujind până la adânci bătrâneți și propovăduind cuvântul Domnului. Însă păgânii din orașul Ieripoli s-au hotărât să acopere apa izvorului, iar pe Arhip să-l omoare. Când s-au apropiat, Sfântul Arhanghel Mihail le-a amorțit mâinile, Cuviosul nepățind nimic, iar cei ce săpau au fost izgoniți de o flacără ce a țâșnit din cristalul izvorului.

Văzând cele întâmplate, păgânii și-au pus în gând să abată apele râurilor Hrisos, Licocaper și Kufos asupra bisericii Cuviosului Arhip, însă Sfântul Arhanghel Mihail din nou i-a oprit pe aceștia, poruncind apelor să stea, după care deschizând o prăpastie, le-a poruncit să intre acolo. Cuviosul Arhip a murit la vârsta de 70 de ani.

Rugăciune pentru Sfântul Arhanghel Mihail

Pentru că aceasta este o sărbătoare închinată Sfântului Arhanghel Mihail, este bine să rostești o rugăciune dedicată acestuia: Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului dia­vol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu cre­dință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Bi­serici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și ne­văzuți.