Cancerul i-a semnat retragerea de la şefia Apple, companie pe care a fondat-o după ce şi-a vândut microbuzul Volkswagen şi a dus-o recent pe culmile gloriei.
Când spui Walt Disney te gândeşti la celebrele desene, când spui Henry Ford - la maşina creată de el. Însă când spui Apple, te gândeşti la Steve Jobs (56 de ani), chiar dacă numele său nu se găseşte deloc în cel al mărcii. Nu puţini oameni se pot lăuda cu asta. Produsele Apple se vând fantastic de bine pentru că oamenii au încredere în acest copil orfan şi adoptat, care a urcat pe scările carierei prin ambiţie şi geniu, pentru ca viaţa să-i joace din nou o festă.
Lumea Apple - "nu-i rău deloc pentru un orfan"
Ieri, Steve Jobs a anunţat că se retrage din funcţia de CEO a Apple, companie pe care a înălţat- o pe culmile gloriei în ultimii ani. N-a spus de ce. Însă nici nu avea de ce, menţiunea ar fi fost redundantă cu soarta: are cancer pancreatic. La câteva minute după ce anunţa că se retrage, bloggerul american de IT Johnny Evans, încă într-o stare de şoc, a ţinut să fie solemn şi să se exprime simplu: "Vă mulţumesc, domnule, pentru tot ce aţi făcut pentru avansul tehnologiei umane... Nu-i rău deloc pentru un copil orfan".
Un vizionar formidabil
"Dacă retragerea aceasta înseamnă că va călări spre Apus, este o problemă serioasă pentru Apple, deoarece este un vizionar formidabil", spune David Wertheimer, care a lucrat cu Jobs la NeXT, companie fondată de Jobs după plecarea sa de la Apple, la mijlocul anilor '80. Însă, crede Wertheimer, Jobs, acum director al companiei, va continua să se ocupe de produsele Apple. Totuşi, înlocuitorul lui Jobs, Tim Cook, va trebui să preia controlul încetul cu încetul, aşa cum se desprinde un copil pe bicicletă de mâna tatălui care îl ţine în echilibru. E greu, poţi cădea. Ghinionul lui Cook este că, în scurt timp, trebuie să treacă de la roţile ajutătoare la nivelul lui Lance Armstrong.
Pentru ce îşi sună Jobs oamenii duminica
De ce e greu să fii ca Steve Jobs, omul din spatele unor succese ca iPod, iPhone şi iPad? Să începem cu o poveste reală, destul de recentă, relatată pe blogul său de un şef de la Google. Vic Gundotra, care în 2008 era responsabil pentru toate aplicaţiile mobile la Google, se afla în dimineaţa zilei de 16 ianuarie a acelui an la biserică, la slujbă. Când, deodată, telefonul a început să vibreze. "După slujbă, mi-am verificat căsuţa vocală. Mesajul era de la Steve Jobs", îşi aminteşte el. Jobs îl suna adesea, însă nu o făcuse niciodată duminica. Acum, Steve îl ruga pe Vic să îl sune urgent înapoi, pe telefonul de acasă.
"O mare problemă - al doilea O din sigla Google"
"Aşadar, Vic, avem o problemă urgentă, pe care trebuie să o rezolvăm cât mai rapid", spunea cu patos Jobs. Ce putea fi atât de grav? "Mă uitam la logoul Google de pe iPhone şi nu sunt mulţumit. Al doilea O nu are galbenul potrivit. E pur şi simplu greşit", continua Jobs.
E o atenţie incredibilă la detalii, pe care Jobs a acordat-o fiecărui produs, fie că avea să ajungă un imens succes sau un biet obiect uitat prin depozitele Apple. "Când mă gândesc la leadership - se emoţionează Gundotra - mă gândesc la apelul primit de la Steve Jobs. Un CEO ar trebui să se preocupe de detalii, chiar şi de umbrele de galben. Pentru unul dintre cei mai mari lideri pe care i-am cunoscut: rugăciunile şi speranţele mele să fie alături de tine".
Deşi iubit, Steve Jobs este un tip exigent. O exigenţă care a dus la performanţă. E ca un profesor care te înhamă la treabă, dar ştii că o face pentru că simte că tu poţi să îndeplineşti acea sarcină şi mai ştie că, după ce termini, vei zâmbi mulţumit. Chiar dacă l-ai înjurat între timp.
Pentru Jobs, bun = magic
Dan Frommer, editor la Business Insider, e la curent cu stilul de lucru impus la Apple de Jobs. Astfel, Steve e genul de lider care "spune nu la idei bune pentru a dezvolta unele măreţe", "spune unor oameni absolut fantastici (profesionişti care lucrează la Apple) că ceea ce ei cred a fi cea mai bună muncă a lor nu este suficient de bună şi îi conduce spre un punct când vin cu ceva cu adevărat magic".
"E uşor să cumperi de la un om pe care îl crezi Iisus"
Să-i lăsăm însă pe angajaţi, Tim Cook va găsi probabil o soluţie, dar marea întrebare este cum vor reacţiona clienţii. "E uşor să cumperi de la un om pe care îl crezi Iisus", notează un alt jurnalist care îl cunoaşte bine pe Jobs, Nick Farrell. Apoi, concluzionează: "Tim are de muncă pentru a-i convinge pe oameni că mantia profetului Elijah i-a căzut pe umeri".
CANCERUL
"Certitudinea că voi muri m-a ajutat să iau hotărâri importante în viaţă"
"Întotdeauna am spus că, dacă va veni vreodată ziua în care nu voi mai putea îndeplini îndatoririle şi aşteptările în calitate de CEO al Apple, voi fi primul care să vă informeze. Din păcate, acea zi a venit", a fost mesajul transmis de Jobs. Anunţul vine la opt ani după ce a fost diagnosticat cu cancer la pancreas.
În 2005, afla că mai are 6 luni de viaţă
E ciudat să te uiţi la o poză veche cu Steve Jobs, cum este cea în care stă împreună cu Steve Wozniak, în momentul înfiinţării Apple (1976). Poartă cam acelaşi gen de pulover cu care ne-a obişnuit: unul închis, simplu, strâns la baza gâtului. Numai că acum nu e rupt. Are acelaşi aer vizionar. Însă, proiectat în viitor, tânărul Jobs din poză nu ar trebui să arate ca omul de astăzi. ÎNCEPUTURI. Jobs (dreapta) şi Steve Wozniak, fondatorii Apple. Pentru a începe afacerea, unul şi-a vândut maşina, celălalt un computer HP uriaş. În 2005, medicii îi dădeau doar şase luni pentru a-şi încheia socotelile cu viaţa. Între timp, a dus tehnologia pe culmi nebănuite. Produsele create de el sunt accesibile oricui şi pot fi folosite aproape oriunde. Simple şi complexe. Utile şi frumoase. În anii în care şi-a învins "pedeapsa" a lansat, printre altele, iPhone şi iPad, produse care s-au vândut în zeci de milioane de bucăţi.
Viaţa la Apple - căci Jobs era şi este un om dependent de muncă - l-a făcut să uite de boală, chiar să o subestimeze. În 2009, s-a văzut nevoit să facă un transplant de ficat. Din nou părea că e mai bine, dar, din ianuarie 2011, a rărit apariţiile.
Când viaţa îţi aruncă o cărămidă în cap
Rămâne celebru discursul său din iunie 2005, susţinut la universitatea Standford. "Câteodată, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa! Sunt convins că singurul lucru care m-a ţinut în viaţa a fost dragostea, pasiunea pentru ceea ce fac", spunea Jobs.
E un om spiritual, dar rar se emoţionează. Atunci a făcut-o. Mărturisea că, la 17 ani, când cancerul era încă departe, i s-a vorbit despre a trăi fiecare zi din viaţă ca şi cum ar fi ultima. Apoi, timp de aproape 40 de ani, Jobs s-a întrebat - şi încă se întreabă - în fiecare dimineaţă: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce voi face astăzi?". Când erau prea multe zile în care răspunsul era "Nu", trebuia să schimbe ceva.
"Certitudinea că voi muri în curând este cea mai bună unealtă care m-a ajutat să iau hotărâri importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările altora, toată mândria, toată frica şi jena - aceste lucruri pur şi simplu se dau la o parte din faţa morţii, lăsând doar ce e cu adevărat important", spunea Jobs atunci. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/UF8uR6Z6KLc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Nici acum medicii nu sunt prea optimişti. Tenorul Luciano Pavarotti şi actorul Patrick Swayze au avut aceeaşi boală, diagnosticată la timp, dar nu au putut scăpa. Însă, ca şi Swayze, Jobs vrea să trăiască, dar nu doar pentru a nu muri. Cu opt luni înainte de moarte, Swayze spunea: "Iată un lucru pe care nu-l voi face: să vânez viaţa. Dacă aş folosi aproape tot timpul să lupt împotriva morţii înseamnă că, practic, aş muri mai devreme". "Acum aproape un an, am fost diagnosticat cu cancer la pancreas. Nici nu ştiam ce este acela un pancreas. Dar gândul că voi muri în curând a fost o unealtă care m-a ajutat să iau mari decizii în viaţă" STEVE JOBS, într-un discurs susţinut în 2005
REVOLUŢIA APPLE CONTINUĂ
iPhone5, iPad3 şi aplicaţia iCloud
iPhone5 va fi lansat, se pare, în octombrie 2011. Toată lumea se întreabă cu ce va veni nou. Va avea tot un ecran de 3,5 inch? Apple ne-o obişnuit cu secretomania, dar cu siguranţa vor fi corectate erorile modelelor anterioare. De exemplu problema semnalului la iPhone4. Mai exact, dacă zona antenei e acoperita cu mâna, rişti să rămâi fără semnal! O îmbunătăţire bănuită de public este upgrade-ul făcut plăcii grafice, pentru ca jocurile şi aplicaţiile să treacă la un nivel superior. iPhone 4 are încorporată o camera de doar 5 megapixeli. Fanii smartphone-ului speră la mai mult.
Un lucru cert este însă că noul telefon va fi dotat cu procesorul "dual core" cu care este dotat în momentul de faţă iPad 2. Apropo de iPad, tot în această toamnă va ieşi pe piaţă a treia generaţie a netbook-ului. Nu ştim multe despre el, dar ştim sigur că ecranul va avea o rezoluţie mai mare decât iPad2. iPad şi-a găsit până acum utilitatea în multe domenii: educaţie, business şi chiar aviaţie! Spre exemplu, Alaska Air a renunţat la greoaiele manualele de zbor din cabina piloţilor şi le-au înlocuit cu iPad-uri. Totodată au apărut aplicaţii ce substituie aparatele clasice de la bordul avioanelor tot cu iPad!
O aplicaţie interesantă este iCloud, anunţată de site-ul Apple tot pentru această toamnă. Aceasta va sincroniza pe toate aparatele (iPhone, iPad, MacBook) muzica, filmele şi ce mai doriţi. Odată ce v-aţi logat în aplicaţie, tot ce aţi salvat rămâne acolo este accesibil de pe oricare dintre device-urile voastre Apple.
Tot la capitolul aplicaţii, a fost anunţată şi apariţia iOS5, o îmbunătăţire a sistemului de operare al iPhone şi iPad, ce va aduce 200 de noi caracteristici celor două dispozitive. (Sebastian Radu)
EVOLUŢIE
Scădere moderată pe bursă
La începutul şedinţei de tranzacţionare de ieri acţiunile Apple au scăzut cu doar 2% pe Nasdaq, după ce Steve Jobs şi-a anunţat demisia. "Investitorii s-au acomodat deja cu ideea că Jobs va pleca", a declarat analistul Bill Kreher, pentru Reuters. Acţiunile concurenţilor asiatici ai Apple au crescut ca urmare a anunţului. Cotaţiile grupului sud-coreean Samsung Electronics, care comercializează smartphone-ul Galaxy S şi tableta informatică Galaxy Tab, concurente directe ale iPhone şi iPad, au crescut cu 3%, iar acţiunile LG Electronics cu 4%. Pe bursa japoneză, acţiunile Sony au crescut cu 2,6.
- Povestea miliardarului cu un salariu de 1 dolar pe an
- Plecarea lui Steve Jobs, motiv de bucurie pentru concurenţii asiatici
- Acţiunile Apple cad pe burse după demisia lui Steve Jobs
- Cine este Tim Cook, succesorul lui Steve Jobs?
- Cum a evoluat boala lui Steve Jobs: de la tumoare pe pancreas la cancer generalizat