CĂLĂTORIA în TIMP, la Londra. Un ZEU face POSIBIL acest lucru. Și va fi GRATUIT - VIDEO

CĂLĂTORIA în TIMP, la Londra. Un ZEU face POSIBIL acest lucru. Și va fi GRATUIT - VIDEO

La Londra se va deschide publicului un templu roman a fost restaurat pe amplasamentul său original, la șapte metri sub pământ, în inima cartierului City, din Londra.

Mithraeum-ul a fost construit în secolul al III-lea, un un sanctuar dedicat zeului Mithra, a fost descoperit întâmplător în 1954 pe un sit bombat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a făcut imediat senzația, atrăgând până la 30.000 de vizitatori pe zi.

Acum, ruinele au trecut printr-un proces de restaurare și au fost remontate chiar pe locația unde au fost descoperite, sub noul sediu european al agenției de informații financiare Bloomberg. „Londra este un oraș roman, dar există puține urme ale acestui trecut îndepărtat. Descoperirea sitului a fost într-adevăr una dintre cele mai importante descoperiri făcute la Londra, dacă nu în Marea Britanie, în secolul XX”, a spus Sophie Jackson, principalul consultant arheologic al proiectului. 

London Mithraeum va fi deschis vizitatorilor gratuit începând din 14 noiembrie. Mithra a fost o divinitate adesea reprezentată ca ucigând un taur — al cărei cult era destinat bărbaților.

Ne puteți urmări și pe Google News

Arheologii au găsit, înainte de construcția sediului Bloomberg, peste 15.000 de artefacte, printre care bijuterii, pantofi, oase de animale, obiecte de ceramică și broșe, care au permis aflarea de noi informații despre modul în care trăiau londonezii în vremurile romane și despre obiceiurile alimentare ale acestora.

Printre artefacte a fost descoperită și o tabletă din lemn, inscripționată cu data de 8 ianuarie, 57 — acesta fiind cel mai vechi document scris de mână din Marea Britanie, scrie Agerpres.