Câinii sunt dresaţi să adulmece “mirosul de coronavirus” care provine din celulele persoanelor infectate, a declarat medicul veterinar Esther Schalke.

Filou, un Ciobănesc Belgian în vârstă de 3 ani, şi Joe Cocker, un Cocker Spaniel de 1 an, sunt doi dintre câinii dresaţi la Universitatea de Medicină Veterinară din Hanovra.

“Am făcut un studiu în care am avut câini care adulmecau mostre de la pacienţi testaţi pozitiv la COVID-19 şi putem spune că i-au putut detecta cu o probabilitate de 94%”, a declarat Holger Volk, şeful clinicii veterinare.

“Deci câinii chiar pot depista persoanele cu infecţii şi fără infecţii, precum şi pacienţi asimptomatici şi simptomatici cu COVID-19”, a adăugat el.

Stephan Weil, premierul landului Saxonia Inferioară, cu capitala la Hanovra, a declarat că a fost impresionat de studiu şi a solicitat teste de fezabilitate înainte de a utiliza astfel de câini pe teren, de exemplu pentru detectarea persoanelor cu COVID-19 care participă la concerte. “Acum avem nevoie de teste la anumite evenimente”, a spus Weil.

În Finlanda, câini dresaţi pentru a detecta noul coronavirus au început să fie folosiţi pe Aeroportul Helsinki-Vantaa începând din septembrie trecut, în cadrul unui proiect-pilot implementat în paralel cu testările obişnuite folosite pe aeroporturi.

Aeroportul internaţional din Santiago de Chile foloseşte, de asemenea, câini pentru a depista persoanele infectate cu COVID-19.

Sursa Agerpres