Cătălin Mahu, proprietarul celor două lanţuri, descoperă potenţialul celorlalte oraşe mari din ţară. Primul pas, la Cluj.
O cafenea Cafepedia va fi deschisă, în câteva săptămâni, la Cluj, iar până la sfârşitul anului tot aici va fi inaugurat şi un restaurant La Mama. Cătălin Mahu, proprietarul celor două lanţuri, schimbă strategia de business şi nu se mai axează doar pe extinderea în Bucureşti, ci şi în ţară.
„Deocamdată, vom deschide o cafenea în Iulius Mall din Cluj-Napoca. Dar imediat ce vom găsi un spaţiu potrivit în centrul oraşului ne vom extinde şi acolo. Sunt câteva oraşe în ţară în care potenţialul este imens“, spune Mahu. Omul de afaceri deţine şase restaurante La Mama în Bucureşti şi unul în Mamaia, cu specific românesc, precum şi trei cafenele Cafepedia, toate în centrul Capitalei. Cea mai recentă cafenea, amplasată în spatele Ateneului Român într-o casă construită la mijlocul secolului trecut, a fost inaugurată ieri. Restaurant pe Lipscani Omul de afaceri va investi peste cinci milioane de euro într-un restaurant în Centrul Istoric al Bucureştiului, care va fi inaugurat, cel mai probabil, anul viitor. „Vom deschide un restaurant La Mama pe strada Lipscani. Anul trecut am cumpărat clădirea, care are o suprafaţă construită de circa 1.000 de metri pătraţi, iar investiţia în consolidarea, amenajarea de la zero a clădirii şi echipamentele necesare este de peste un milion de euro. Investiţia totală, inclusiv valoarea clădirii, este de peste cinci milioane de euro“, a declarat Mahu. Clădirea a fost achiziţionată printr-un credit bancar.