Cafeaua cu ulei de măsline, lansată de cel mai mare lanț de cafenele din lume
- Andra Puiu
- 22 februarie 2023, 16:01
Cel mai mare și cunoscut lanț de cafenele din lume, Starbucks, a anunțat o nouă linie de băuturi în Italia. Ingredientul care va fi folosit în aceste cafele îi va surprinde pe toți cei care vor încerca noul produs.
Directorul executiv al Starbucks, Howard Schultz, a explicat că noua băutură va avea o „aromă neașteptată” care va fi dată de ingredientul surpriză. Este vorba de uleiul de măsline despre care Schultz a spus că „a îmbunătățit cafeaua și lasă un gust plăcut în gură”. Lanțul de cafenele este una dintre cele mai mari companii americane care a întâmpinat dificultăți când a vrut să se extindă pe piața alimentară italiană cu diverse băuturi și alimente.
Italia este renumită pentru cafenelele sale, care de cele mai multe ori sunt administrate de o familie. Starbucks are în jur de 20 de cafenele în toată țara. „Acum, vor fi oameni care vor spune, ulei de măsline în cafea? Dar dovada este în ceașcă. În peste 40 de ani, nu-mi amintesc nici un moment în care am fost mai entuziasmat”, a mai spus directorul executiv.
Compania americană vrea să aducă noua băutură caldă și cu gheață și în magazinele din California de Sud, SUA, în perioada următoare. Cafeaua va fi lansată și în Regatul Unit, Orientul Mijlociu și în Japonia pe parcursul anului 2023. Băuturile din gama Oleato vor fi disponibile începând de miercuri, 22 februarie, în Italia.
Ce conține noua cafea cu ulei de măsline din Italia
Starbucks a transmis că gama Oleato va conține un espresso agitat cu gheață, un latte cu ulei de măsline „aburit cu lapte de ovăz”, dar și o cafea rece în care „o infuzie mătăsoasă de ulei extravirgin Partanna cu spumă de smântână dulce de vanilie curge încet prin băutură”. Uleiul de măsline este unul dintre cele mai folosite produse în dietele mediteraneene, care sunt asociate cu țări precum Italia, Grecia și Spania.
Uleiul de măsline are multe beneficii pentru sănătate datorită acizilor grași care conțin vitamine și minerale, și polifenoli, micronutrienți derivati din plante. Pe platformele de socializare și, mai ales, pe Tiktok a existat un trend care îi provoca pe utilizatorii aplicațiilor să bea ulei de măsline pentru că are proprietăți antiinflamatorii.
Unii italieni au boicotat afacerea americană atunci când Starbucks a anunțat că va deschide primul magazin în țară, în 2018. Howard Schultz a transmis, la acel moment, că „nu venim să-i învățăm pe italieni cum să facă cafea. Venim aici cu umilință și respect, pentru a arăta ceea ce am învățat”, potrivit BBC.