CAER - Mica „Piață Comună” a Blocului de Est. A fost încercarea Moscovei de a crea un imperiu economic al țărilor comuniste, ca răspuns la Planul Marshall și Piața Comună.

URSS câștigase în Al Doilea Război Mondial, iar în perioada premergătoare creării Pactului de la Varşovia, din anul 1955, semnase tratate militare  cu sateliţii săi din Europa de Est.

În 1949 a început din 1949 să impulsioneze integrarea economică a statelor satelit viziunii economice sovietice prin intermediul CAER (controlul politic era deplin, cu excepția Iugosaviei și Albaniei în Blocul de Est, dar tot regimuri comuniste erau și, în plus, se realizase naționalizarea economiei, fiind în multe state în proces de realizare colectivizarea agriculturii) .

Statele satelit refuzaseră Planul Marshall din anul 1947, care începuse să opereze din 1948.

Nașterea CAER

Pentru a ține sub control economiile ţărilor-satelit, din ordinul lui I.V. Stalin a fost  înfiinţat, în ianuarie 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Membri fondatori au fost Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi URSS. Ulterior au devenit membrii Albania (aprilie 1949), RD Germană (1951), Mongolia (1962), Cuba (1972) şi Vietnam (1978).

Desigur, „Mica Piață Comună a Estului” era diferită formal de ce se urmărea în vest, începând din 1950, prin Declarația Schuman și Conferința de la Messina, care au dus la apariția CEE. Spunem formal, pentru că în Est, totul era centralizat, planificat, în Vest, erau economii concurențiale susținute de SUA prin Planul Marshall.

Planurile lui Stalin nu erau diferite structural însă. Stalin dorea să impună cote de producție, de împrumuturi între state, deci exista un control suprastatal al organismelor CAER, dar evident, totul se decidea la Moscova, cel puțin până la moartea în 1953  a lui Stalin, fiindcă până în 1950, cu excepția Iugoslaviei din 1948, niciun alt stat nu mișca în front în fața lui Stalin.

Proiectul de modernizare

Planul Valev, proiectul de modernizare a CAER conceput de sovietici în deceniul 6, prin care România trebuia să fie o ţară furnizoare de materii prime şi agricole pentru ţările socialiste dezvoltate din bloc a creat premisa desprinderii lui Dej de URSS în plan ideologic.

Se ridicase China, mai era și Iugoslavia. Așadar, fără a părăsi CAER, România a început să viseze la afilieri internaționale, chiar dacă trebuia să elibereze deținuții politici, fapt ce s-a petrecut în 1963-1964.

În 1962, după ce scăpase de adversarii interni prin execuții sau marginalizări (Pătrășcanu executat în 1954, Ana Pauker, marginalizată și moartă în dizgrație în 1960, ea fiind considerată vinovată de excesele și crimele colectivizării, Vasile Luca, arestat și mort în pușcărie la Aiud în 1963),

Despărțirea ideologică de URSS a României

Dej a raportat triumfalist încheierea colectivizării agriculturii care prin 1952 a avut o cumpănă, fiind pe punctul de a fi abandonată.

Ca un corolar, din 1963 România nu mai bruia emisiunile radio ale Vestului şi opere care erau la Index ca nepotrivite ideologic au reînceput să apară în librării și biblioteci.

În aprilie 1964, declarația de independență a comuniștilor români și, implicit, de adeziune la modelul chinez de construire a socialismului a arătat ruptura ideologică de URSS, cu rămânerea însă în CAER.

Chiar și după ce a fost ajutat de Occident, Ceaușescu, succesorul din 1965 al lui Dej a continuat să rămână în CAER.