Cadou de la Moș Nicolae pentru politicienii coaliției. Surpriza cu care au fost întâmpinați la Parlament
- Ionel Sclavone
- 6 decembrie 2021, 14:24
De Moș Neculai, partidele din coaliția de guvernare, PSD, PNL și UDMR, dar și președintele Klaus Iohannis au primit câte o nuielușă, conform tradiției.
Reprezentanții grupului parlamentar al partidului AUR au făcut o glumă, în ton cu tradiția acestei zile, de Moș Nicolae. În holul Palatului Parlamentului, aceștia au expus mai multe cizme de cauciuc având fiecare câte o nuielușă de lemn. A fost un cadou pentru liderii coaliției de guvernare și pentru preşedintele Klaus Iohannis.
Pe fiecare dintre cizmulițele expuse a fost inscripționată sigla partidului căruia îi era destinată nuielușa, numele liderului politic și al șefului statului. Astfel, ca toată lumea să priceapă mesajul pe care au dotit să-l transmită reprezentanții partidului AUR.
De altfel, senatoarea Rodica Boancă (AUR) a precizat că aceste „daruri” reprezintă un simbol al stării de sărăcie în care se află România, la acest moment.
„Salariile n-au crescut, pensiile n-au crescut, alocaţiile n-au crescut, facturile au crescut, nu prea avem de unde să adunăm cadou. (...) Unii au muncit şi 50 de ani”, a spus senatoarea AUR.
Parlamentarii AUR invocă o veche tradiție românească
Rodica Boancă a venit însoţită de mai mulţi colegi din grupul parlamentari din care face parte, pentru a inaugura darurile pentru politicienii din coaliție.
Potrivit reprezentanţilor AUR, cizmele de cauciuc reflectă starea în care a fost adus poporul român, inclusiv copiii, care trebuie să meargă la şcoală.
„Suntem cei mai săraci din Europa. Este o tradiţie românească (nuieluşa - n.r.)”, a completat senatoarea.
Marcel Ciolacu a intrat în jocul celor de la AUR
Aflat în preajmă, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a intrat în jocul celor de la partidul AUR și și-a luat ghetuța pe care scris numele său.
„Am luat-o, gata! E a mea”, a făcut Marcel Ciolacu, fără alte comentarii.
Conform tradiției românești, ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept.
În ajunul acestei sărbători, copiii îşi lustruiesc ghetuţele și le așează lângă intrare, aşteptându-l pe Moş Nicolae. Acesta trece pe la fiecare și lasă în ghetuțe câte un dar, în mod normal dulciuri. În unele cazuri, pe lângă acestea, Moș Nicolae lasă și câte o nuielușă, se spune, pentru copiii care nu au fost cuminți.