Dacă pentru prezentatorul de la Pro TV a fost dragoste la prima vedere când cei doi s-au întâlnit prima oară, situaţia a fost cu totul alta în ceea ce o priveşte pe Andreea. O fire mai retrasă şi mai precaută, ea nu prea a gustat umorul lui Cabral când acesta se chinuia să-i intre în graţii.

În cele din urmă, blondina a fost convinsă de insistenţa vedetei de la Pro TV. 6 luni i-au trebuit lui Cabral pentru a o scoate în oraş pe Andreea Ibacka. Oare câţi bărbaţi ar fi insistat atât chiar şi îndrăgostiţi la prima vedere fiind? În cele din urmă, perseverenţa arătată de Cabral a fost decisivă pentru povestea lor de dragoste.

Cabral a ignorat răceala viitoarei soţii

Cei doi s-au căsătorit după 4 ani de acomodare, iar de atunci au ajuns la 9 ani de căsnicie. S-au cunoscut pe platourile de filmare, dar aşa cum a spus Andreea în interviul pentru revista VIVA!, începuturile legăturii lor n-au fost deloc uşoare. Mai ales pentru el…

Iată ce a spus actrița care va juca în serialul Adela: „Dragoste la prima vedere nu a fost. Ba chiar aș spune că nu prea l-am simpatizat  în primele luni. Eram mai supărăcioasă, eram copil, nu am văzut cu ochi buni câteva glumițe de-ale lui. Vorbind din experiența personală, aș spune că o familie trainică se clădește și se sudează în timp.

Așa că primele noastre interacțiuni rămân doar niște povești savuroase de spus mai departe. Ce mai contează că mi-a mâncat tinerețile?! (…) Însă cuceritorul bătrân a fost insistent. Apropo, până și cafeaua aceea n-a fost o întâlnire, a fost ca între colegi.”

Cerere inedită gândită de Cabral

Când i-a cerut mâna, Cabral a făcut-o în cel mai nonconformist stil cu putinţă, adică în parcarea din faţa blocului în care locuia Andreea. „A strigat din parcarea blocului, de l-au auzit toți vecinii mei din Dristor, dar și pofticioșii de la coadă de la shaorma. Bine, și eu l-am pus să repete, mă făceam că nu-l aud bine de la balcon, de la etajul trei.

(…) Nu știu cât contează zodiile, dar amândoi stăm bine pe orgoliu. El se aprinde mai ușor, dar nu ține supărarea. Probabil îl mai lasă memoria, la el e și vârsta… Iar la mine e invers, dar și când se acumulează, reacționez pentru toată suma”, a mai spus Andreea pentru viva.ro.