Cum s-a apărat „Miki” Buzărnescu după ce a fost ACUZATĂ că s-a înscris la US Open DOAR PENTRU BANI

Cum s-a apărat „Miki” Buzărnescu după ce a fost ACUZATĂ că s-a înscris la US Open DOAR PENTRU BANI

Mihaela Buzărnescu, locul 23 WTA, s-a retras din primul tur de la Flushing Meadows, fiind accidentată, și a fost învinuită de jucătoarea Mandy Minella (139 WTA) că s-a înscris în turneu doar pentru a obține niște bani în plus.

Tenismena noastră a ales să se retragă de la US Open înainte de partida programată contra Marketei Vondrousova (71 WTA). În cazul în care românca nu și-ar fi anunțat participarea în cadrul turneului de Mare Șlem de la New York, Minella ar fi intrat pe tabloul principal al celebrei întreceri.

După această acuzație, Buzărnescu a reacționat. „Am văzut aceste declarații. Am fost contactată, Minella mi-a trimis un mesaj. Din păcate pentru ea, eu am respectat toate regulile ITF. Am discutat inclusiv cu președintele ITF, care a făcut aceste reguli. Am discutat și cu cei de la WTA, iar ei m-au încurajat să rămân înscrisă până în ultima clipă la turneu.

 Pur și simplu am respectat toate regulile. Inclusiv medicii de la US Open mi-au spus că pot juca dacă vreau, că sunt aptă, am făcut teste, doar că în ziua meciului mi-a fost teamă, nu am vrut să risc”, a spus Buzărnescu pentru Antena 1.

Ne puteți urmări și pe Google News