Burse de 300 de lei pentru elevi, în 2023. Ce criterii trebuie să îndeplinească beneficiarii

Burse de 300 de lei pentru elevi, în 2023. Ce criterii trebuie să îndeplinească beneficiariiElevi. Sursa foto: Arhiva EVZ

Elevii care provin din familii vulnerabile beneficiază de burse sociale, acordate de statul român, pentru a le permite să-și continue studiile. Cuantumul minim al bursei sociale, calculat pentru anul școlar 2023-2024 este de 300 de lei/lună, dar poate fi majorat în anumite situații, excepționale. Pentru a obține o bursă socială, un elev trebuie să se încadreze într-una dintre situațiile de vulnerabilitate definite de autorități.

Statul român acordă burse sociale pentru acei elevi  aflați într-o situație de vulnerabilitate, astfel încât să-și poată continua studiile. Este o măsură menită să prevină abandonul social în rândul copiilor și a tinerilor proveniți din familii care se confruntă cu probleme financiare. Cuantumul minim al bursei sociale va fi de 300 de lei pe lună, începând cu anul școlar 2023 – 2024, însă valoarea poate fi majorată în anumite situații speciale.

Bursele sociale pentru elevii proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune, în baza Legii nr. 196 din 31 octombrie 2016, sunt acordate în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului. Acesta este stabilit de agenţiile pentru plăţi și inspecţie socială care transmit lista elevilor proveniţi din familii beneficiare de ajutor de incluziune.

Elevii care primesc burse sociale beneficiază inclusiv de protecția datelor persoanele. Conform reglementărilor, unitățile de învățământ trebuie să asigure „păstrarea confidenţialității asupra identității, datelor personale şi informaţiilor referitoare la situaţia de dificultate în care se află”.

Familiile trebuie să îndeplinească condiții legate de venituri

Pentru ca elevii să beneficieze de o bursă socială, familiile acestora trebuie să îndeplinească o serie de condiții cu privire la venitul mediu net pe membru. Verificarea acestor venituri, declarate de părinţii/tutorii legal instituiţi/ reprezentanţii legali ai elevilor minori, în vederea acordării dreptului la bursă socială se face în baza unui document emis de organul fiscal în a cărui rază teritorială se află situat beneficiarul.

Pentru obţinerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinţii / reprezentanţii legali ai minorilor beneficiari trebuie să depună o cerere însoţită de acte doveditoare, la unitatea de învățământ, în primele 20 zile lucrătoare ale anului şcolar.

La stabilirea venitului mediu net lunar se iau în considerare toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementare pentru copii, precum și venitul din burse acordată fraților/surorilor elevului.

Criteriile de acordare a burselor sociale

Bursele sociale sunt acordate elevilor în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Educației nr. 5379 / 2022 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat. Articolul 14 al actului de reglementare prevede că „bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali”. Bursele de ajutor social se acordă elevilor care se încadrează într-una din următoarele categorii, prevăzute de ordinul citat mai sus:

  • Elevi proveniţi din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe ultimele 12 luni pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net pe economie după cum salariatul are în întreţinere 0, 1, 2, 3, repectiv 4 sau mai mult de 4 persoan3;
  • Elevi orfani sau din familii monoparentale, care nu primesc pensie de întreţinere din partea celuilalt părinte, elevi cu tată declarat necunoscut sau abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie socială;
  • Elevi cu deficienţe / afectări funcţionale provocate de boli, tulburări sau alte afecţiuni, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016. În acest caz, sunt prevăzute mai multe boli, după cum urmează:

I. boli şi tulburări ale sistemului nervos şi ale funcţiilor mentale globale;

II. boli ale structurilor şi funcţiilor senzoriale;

III. boli ale structurii laringelui şi funcţiilor sale;

IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular şi ale funcţiilor sale;

V. boli ale structurii aparatului respirator şi ale funcţiilor sale;

VI. boli ale structurii sistemului imunitar şi ale funcţiilor sale;

VII. boli ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv, metabolic şi endocrin;

VIII. boli ale structurii funcţiilor aparatului urinar cu sau fără insuficienţă renală cronică (IRC), indiferent de cauză;

IX. boli ale structurii şi funcţiilor aparatului locomotor şi corespunzătoare mişcării;

X. boli ale structurii pielii, anexelor şi funcţiilor tegumentului;

XII. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele şi metastazele);

XII. boli genetice;

XIII. transplantul de organe, ţesuturi şi celule, stările posttransplant;

XIV. orice altă boală, tulburare sau afecţiune, de exemplu, cronică / genetică / care necesită tratament îndelungat pentru cel puţin 6 luni sau servicii de abilitare şi reabilitare pentru cel puţin 6 luni sau îngrijiri paliative şi care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare.