Bursa de Valori de la Bucureşti a început ziua cu o nouă scădere
- Bancila Irina
- 31 mai 2019, 12:01
Bursa de Valori Bucureşti evolua în scădere vineri pe majoritatea indicilor după aproape o oră şi jumătate de la deschiderea ultimei şedinţe de tranzacţionare a săptămânii, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o depreciere de 0,26%, până la valoarea de 8.381,37 de puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,26%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,10%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, indica o apreciere de 0,57%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o scădere de 0,07%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, se aprecia cu 0,09%.
Valoarea totală a schimburilor se ridica la 22,16 milioane de lei (4.658.117 euro).
Potrivit BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau companiile: Electrica (+2,8%), Rompetrol Rafinare (+2,15%) şi IAR Braşov (2%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile: VES (-2,27%), Patria Bank (-1,9%) şi Fondul Proprietatea (-1,48%).