Bunicuța kung-fu. S-a luptat corp la corp cu tâlharul care i-a furat poșeta

Bunicuța kung-fu. S-a luptat corp la corp cu tâlharul care i-a furat poșeta

Cinci ore. De atât au avut nevoie polițiștii timișoreni, ca să prindă un tâlhar. Acesta a jefuit o bătrânică și plănuia să fugă din oraș cu banii.

Joi, în jurul orei 10:45, polițiștii timișeni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie in varsta de 78 de ani, în timp ce intra în scara unui bloc de pe strada Gheorghe Lazăr din Timisoara, a fost atacată de un tâlhar. Acesta i-a furat poșeta, în care femeia avea pensia: 1.200 de lei, dar și acte și alte bunuri.

Individul i-a ținut femeii ușa, să intre în bloc, apoi a urmat-o. Aceasta, parcă simțind pericolul, a vrut să dea un telefon, dar când a luat aparatul din geantă, a fost atacată de tâlhar. A urmat o luptă corp la corp, bunicuța nu a cedat, după cum se vede pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

”În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timisoara, în jurul orei 16:00, a fost depistat un bărbat, de 30 de ani, in zona Garii de Nord,acesta fiind bănuit de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral”, transmit polițiștii. Noaptea trecută s-a dispus reținerea barbatului pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, urmând a fi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. Astăzi, tâlharul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Ne puteți urmări și pe Google News