Bulgaria, pregătită pentru un nou val de refugiați
- Iuliu Vlădescu
- 18 octombrie 2023, 16:05
Bulgaria, pregătită pentru un nou val de refugiați. Există posibilitatea ca aceștia să fie cazați într-o zonă sigură pentru protecția copilului.
Potrivit ministrului bulgar al Afacerilor Sociale, Ivanka Șalapatova, Bulgaria este pregătită pentru un nou val de refugiați, iar granița este securizată cu suficiente forțe, scrie Mediapool.
„Toate sistemele sunt activate. Speranța noastră este ca acest conflict să se încheie mai repede”, a adăugat ea, referindu-se la conflictul din Orientul Mijlociu.
„Suntem pregătiți să primim minori neînsoțiți. Vor fi mulți. Suntem pregătiți să activăm Procedura de protecție internațională pentru ei. Există posibilitatea ca aceștia să fie cazați într-o zonă sigură pentru protecția copilului”, a mai adăugat ministrul bulgar.
Riscul de sărăcie în Bulgaria
Șalapatova a subliniat că în 2022, 25,9% dintre copiii bulgari sub 17 ani au fost expuși riscului de sărăcie.
„Acești copii nu au un start puternic în viață. Nu le oferim un mediu în care să se poată dezvolta la potențialul lor maxim, iar apoi ne așteptăm ca ei să devină tineri motivați și cetăţeni activi. Prioritatea noastră este îndeplinirea Planului anual de combatere a sărăciei şi incluziunii sociale”, a adăugat ea.
Potrivit ministrului bulgar, și îngrijirea prin ocrotire pentru nou-născuți este o investiție socială foarte bună. Conform oficialului bulgar, aceasta este o măsură foarte bună pentru țări precum Bulgaria, unde există un colaps demografic sever.
Ministrul a mai spus că sunt necesare măsuri complexe:
„Nu este suficient ca salariul minim să fie mai mare, nu este suficient ca ajutoarele familiale pentru creșterea copiilor să fie mai mari. Este important să dezvoltăm o gamă largă de servicii sociale și integrate de calitate. Trebuie să garantăm și sprijin bănesc, și sprijin nematerial. Scopul nostru este ca indiferent de investiția pe care o facem în orice gospodărie sau persoană, rezultatul să fie ca acea persoană să devină independentă”.
Salariul minim
Șalapatova a mai spus că Guvernul a aprobat salariul minim de 933 de leva de la 1 ianuarie 2024, deoarece Bulgaria rămâne în urmă.
„Nu avem cum să fim în pas cu dezvoltarea societății dacă rămânem la niveluri atât de mici, chiar mai mici decât unele țări care nu sunt în UE, niveluri ale salariului minim. Pentru mine, este important să implementăm un set de măsuri, o politică complexă de creștere a productivității muncii.
Am planificat multe astfel de măsuri pentru creșterea competențelor lucrătorilor, pentru că acest lucru îi va face mai competitivi. Lansăm un grup de lucru la nivel național, susținut și de experți europeni, care să ne ajute cu bune practici la nivel european”, a explicat ea.
Potrivit acesteia, nu este rolul statului să stabilească salariul minim.
„Este rolul sindicatelor și angajatorilor să aibă un dialog mai activ, ca două părți care trebuie să se înțeleagă pe această temă. Eu voi avea o poziție în această problemă.
Speranța mea este ca grupul de lucru să revizuiască Mecanismul pentru stabilirea salariului, vom ține cont de toți factorii economici pe care îi oferă angajatorii, dar vom ține cont și de factorii pe care organizațiile sindicale îi subliniază”, a mai spus ministrul.
Tranziția verde și protestele din Bulgaria
Legat de protestelor minerilor, ministrul afacerilor sociale a subliniat că tranziția verde este o tranziție care se va întâmpla în toată lumea. Întrebarea este care este cea mai bună cale, a adăugat ea, explicând:
„Avem discuții intense și cu organizațiile sindicale. Am creat deja un pachet social complet, care va fi implementat în 2 etape. În termen de 1 lună, suntem pregătiți să oferim acest pachet mai întâi partenerilor sociali, iar după ce va fi confirmat în mod real, până la sfârșitul anului poate începe realizarea lui.
Vom face o analiză demografică și socială completă. Vom începe cu organizațiile sindicale cartografierea aptitudinilor și cunoștințelor fiecăruia dintre acești 25.000 de oameni care vor fi afectați în prezent din cauza tranziției verzi până în 2038. Odată făcute aceste analize, începem un plan individual cu fiecare persoană și familia acesteia. Vom propune măsuri în mai multe direcții.
În primul rând, vor exista oportunități de formare, vom susține proiecte de antreprenoriat, vom include un pachet de „Mobilitate”. Prioritatea noastră este ca, din cauza tranziției ecologice, să nu permitem nici unei persoane să aibă o perioadă de șomaj. Aceste măsuri vor fi oferite tuturor celor 25.000 de oameni. Iar cei care nu doresc să dobândească noi competențe, nu doresc să rămână pe piața muncii, aceștia vor primi compensații sociale”.
(Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)