Buldozerul, preşedinte

Buldozerul, preşedinte

Sud-coreenii şi-au desemnat ieri preşedintele în persoana omului de afaceri Lee Myung-Ba, candidatul Marelui Partid Naţional (conservator), aflat în opoziţie.

Potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, acesta a obţinut 50,03% din voturi, în timp ce principalul său rival, liberalul Chung Dong-Young, protejat al actualului preşedinte Roh Moo- Hyun, a obţinut 26% din sufragii, relevă Reuters. Lee Myung-Bak (66 de ani), al cărui caracter puternic i-a adus porecla „Buldozerul“, a reuşit să convingă electoratul printr-un discurs axat pe problemele economice.

Abil om de afaceri şi fost primar al Seulului, acesta a promis o politică favorabilă industriei şi comerţului pentru a relansa economia ţării. Deşi Coreea de Sud se află pe locul 13 în clasamentul economiilor la nivel mondial, aşteptându-se o creştere de 5% în 2007, experţii critică frecvent rata crescută a şomajului.

Victoria repurtată de Lee Myung-Bak, care pune capăt unui deceniu de putere liberală, a venit în contextul în care acesta este vizat de o anchetă parlamentară privind presupuse abuzuri comise în vremea când era primar. Este vorba despre deturnare de fonduri şi de manipulare de titluri de valoare. Lee Myung-Bak fusese achitat de justiţie la începutul lunii decembrie, însă, duminică, Roh Moo-Hyun i-a cerut ministrului justiţiei să redeschidă ancheta după apariţia unor noi probe.

Chiar dacă rezultatul anchetei îi va fi defavorabil lui Myung-Bak, este puţin probabil ca acesta să fie afectat, având în vedere că va depune curând jurământul şi va beneficia de imunitate. Analiştii avertizează însă că toate acestea riscă să genereze o stare de incertitudine pe scena politică.

Ne puteți urmări și pe Google News