Bugetarii au dat lovitura. 2021 le aduce salarii mai mari cu 45%?! Bombă economică

Bugetarii au dat lovitura. 2021 le aduce salarii mai mari cu 45%?! Bombă economică

Deși nu au fost afectați în niciun fel de criza sanitară, salariile angajaţilor de la stat vor fi, anul viitor, cu mult mai mari decât ale angajaților de la privat, mărind astfel decalajul dintre cele două categorii.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză se aşteaptă ca angajaţii din instituţiile statului să aibă un salariu lunar mediu brut cu circa 45% mai mare decât cel al angajaţilor din privat.

Astfel, CNSP previzionează un salariu mediu brut de 6.836 de lei pentru angajaţii de la stat în 2020 şi de 7.141 lei pentru 2021. Spre deosebire, pentru mediul privat Comisia de Prognoză vede un salariu mediu brut de 4.715 lei pentru anul acesta şi de 5.078 de lei în 2021, potrivit Mediafax.

În sectorul public, salariile cresc proporţional cu vechimea în muncă, conform gradaţiilor şi mecanismelor prevăzute în Legea salarizării unitare. Pentru sectorul privat, anul 2020 a fost unul penalizant. Diferenţa este dată, în primul rând, de sursa banilor. Salariile din mediul privat depind de performanţele şi situaţiile financiare ale companiilor.

Sectorul public nu a plătit prețul pandemiei

„Trebuie menţionat că mediul privat şi cel public nu funcţionează după aceleaşi principii. În sectorul public, salariile cresc proporţional cu vechimea în muncă, conform gradaţiilor şi mecanismelor prevăzute în Legea salarizării unitare. Atâta timp cât se cunosc cifrele de vechime şi creşterile menţionate în lege pentru 2021 şi 2022 pentru anumite categorii de personal, previziunea este clară, în condiţiile unui număr de salariaţi relativ constant.

În egală măsură, sectorul public nu a plătit preţul pandemiei, de exemplu, nu se cunosc măsuri de imple­mentare a şomajului tehnic în acest sector“, explică Raluca Pârvu, business manager în cadrul BPI Group (companie de consultanţă în management şi resurse umane), citată de ZF.

Dimpotrivă, pentru sectorul privat, anul 2020 a fost unul penalizant, sever, pentru toate categoriile de salariaţi, iar scăderea rezul­tatelor s-a datorat unui factor extern, imprevizibil, şi nu unei performanţe mai slabe, explică expertul în resurse umane.