Capitala este în sărbătoare încă din weekend-ul trecut, ocazia fiind istorică şi demnă de reţinut: prima menţiune scrisă referitoare la existenţa Bucureştilor datează de la 20 septembrie 1459 (conform hrisovului acordat de Vlad Ţepeş lui Andrei, Iova şi Drag cu ocazia întăririi occinelor acestora de la Ponor-Oltenia şi a scutirii lor de obligaţiile faţă de domnie).
Să trecem la legendă. Care spune că demult, demult, un cioban pe nume Bucur s-a stabilit în zona unde se află acum Capitala. Povestea cu "demult, demult, pe când prin luncile Dâmboviţei trăiau puţini oameni şi a venit un cioban pe nume Bucur şi şi-a aşezat stâna pe lângă apele Dâmboviţei" este frumoasă, dar conform istoricilor nu prea se verifică. Iar un vox-pop printre bucureşteni, la întrebarea "Cine a întemeiat Bucureştiul?" obţii răspunsuri dintre cele mai diverse. Tânăra Andra este hotărâtă- "Ciobanul Bucur!", Maria râde -"Hahahhaa, trebuia întemeiat acest oraş,pentru a ne bucura astăzi de zilele lui", un domn este categoric -"Bucureştiul l a întemeiat un cioban,duduie,da nu mai e ce a fost. Nu vedeţi, nu mai miroase a Bucureşti.Mi-e dor de Bucureştiul de altădată". O fetiţă îşi ţine strâns de mână mama şi spune că i-au povestit ai ei "chestia cu ciobanul care s a mutat cu oile în Bucureşti". Răspunsul Ioanei este năucitor: "Bucureştiul? Păi l-a întemeiat o persoană". Rămâi perplex, apoi eşti tentat să râzi, iar după ce studiezi problema din punct de vedere istoric realizezi că într-adevăr Bucureştiul a fost întemeiat de o persoană, dar nu se ştie bine ce era cu ea. "Sunt eu, un haiduc" Există hrisovul sus-menţionat, care precizează "s-a scris în septembrie 20 în cetatea Bucureşti, în anul 6968" (n.r.-1459), şi al cărui original este păstrat la Biblioteca Academiei Române. În rest, din punct de vedere istoric există puţine izvoare. Locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu scria la 1891, lucrarea "Istoria fondarei orasului Bucuresti - capitala Regatului Roman - de la 1330 pana la 1850 - culeasă după mai multi scriitori vechi" (lucrare reeditată de Editura Curtea Veche). Dacă citeşti cu atenţie, până şi autorul se îndoieşte de fondarea oraşului de către Bucur ciobanul: "Tradiţiile ce se zic de Bucur ciobanul, ca el a fondat o bisericuţă a Sf. Tanasie de la Radu Vodă şi că după numele său s-a numit oraşul, sunt cu totul neexacte, fiindcă toate observaţiunile ce am putut face (...) arata că - bisericuţa - este în adevăr facuta de Alexandru Vodă la anul 1568, fiul lui Mircea Vodă, zis Ciobanu, pe locul cimitirului, lângă mănăstirea clădită de el între baltă şi Dâmboviţa, în marginea Bucureştilor". Legenda după care numele oraşului vine de la ciobanul Bucur, care ar fi construit şi biserica Sf. Tanasie (Atanasie), pe care o combate D. Papazoglu, se întâlneşte încă de la 1761, într-un manuscris al misionarului catolic Blasius Kleiner, dedicat Ţării Româneşti, Banatului şi Transilvaniei. Până în 1974 s-a susţinut că legenda a apărut abia la 1820, în monografia consulului britanic William Wilkinson asupra Principatelor. Kleiner scria: "Se spune că acest oraş îşi trage numele de la un oarecare cioban sau, după cum spun alţii, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta îşi păştea oile în acea câmpie de pe marginea râului Dâmboviţa şi poate că pe acolo îşi făcea şi haiduciile lui. În urmă a clădit o biserică (...) şi a început să construiască şi câteva case pentru el şi pentru alţii". Umoristic vorbind, dacă era haiduc parcă se verifică mai bine refrenul "Sunt eu, un haiduc". Legenda este preluată de diverşi călători străini, pentru care Bucur este cioban, haiduc, boier sau negustor bogat. Bucur, pomenit de consulul Angliei Problema numelui Capitalei rămâne amplu dezbătută în cadrul istoriografiei româneşti. Tradiţia a creat în jurul Bucureştiului, de-a lungul secolelor, numeroase interpretări. La jumătatea secolului al XVII-lea călătorul oriental Evlya Celebi nota în memoriile sale că numele reşedinţei de scaun a Ţării Româneşti se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris - Bucureşti. În 1781, I.Fr. Sulzer - călător elveţian în ţara noastră, considera că numele vine de la "bucuria, bucuros, a bucura". Trei decenii mai tarziu, într-o carte tiparită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc "Bukovie". Istoricul Adrian Majuru aminteşte că în limba albaneză "bukureshti" înseamnă "frumos este". Prima menţiune scrisă despre Bucur ca întemeietor, figurează în însemnările consulului Angliei la Bucureşti, Wilkinson, publicate în 1820 la Londra. "Nici un român nu trebuie să fie descuragiat" În aceste condiţii, ca să spunem aşa, voievodul Vlad Ţepeş ridica, în primul deceniu al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XV-lea, un punct fortificat numit fie "Cetatea Bucureşti", după aşezarea din apropiere, fie "Cetatea Dâmboviţa", denumire amintită de izvoarele externe. Nucleul oraşului se afla în zona Curţii Domneşti sau a Curţii Vechi. "Nici un român nu trebuie sa fie descuragiat de întunerecul ce învăluie primitivul început al oraşului Bucureşti, capitala României; desi istoricii trecutului nu ne-au lăsat ca cunoştinţă pozitiă decât nişte descrieri în diferite epoce, ici şi colea, despre acest frumos nume al oraşului nostru, căci poate ei au ţinut mai mult la fapte decât la descrieri", notează Dimitrie Papazoglu în lucrarea sa.Întrebarea "Al cui e Bucureştiul_", generează încă din partea oamenilor, în funcţie de starea de spirit, răspunsuri dintre cele mai exotice: "Al gunoierilor", "Al lui Becali", "Al cânilor" "Al lui mama lui Ştefan cel Mare", şi enumerarea ar putea continua. Poate că legenda ciobanului Bucur ar trebui studiată în şcoală… Dumneavoastră ce credeţi?
Recomandările noastre
