POZIŢIE. Anumite declaraţii publice realizate de personalităţi din domeniul economico-financiar sau de oameni de afaceri cunoscuţi ar putea influenţa deciziile investitorilor de pe piaţa de capital autohtonă, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Brokerilor.
Instituţia consideră astfel că ar fi bine-venită intervenţia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru clarificarea unor declaraţii publice făcute de astfel de personalităţi. Miercuri, Dinu Patriciu - cel mai bogat român şi şeful peste Rompetrol Rafinărie şi Rompetrol Well Services, societăţi listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) - afirma că nu are încredere în BVB şi că Bursa, aflată deja pe un trend descendent, este abia la începutul scăderii. CNVM a catalogat afirmaţiile lui Patriciu drept „simple opinii personale“.