Britanicii care vor să plece în vacanță primesc amenzi usturătoare. E imposibil de ieșit din Regatul Unit
- Nicolae Comănescu
- 23 martie 2021, 19:32
În Marea Britanie se va adopta o nouă lege, care îi va sancționa consistent pe cei care pleacă în vacanță în străinătate.
Britanicii care vor să plece în vacanță în afara Albionului vor fi amendați cu o sumă considerabilă. Autoritățile de la Londra au decis să ia această măsură în plină pandemie de coronavirus. Așadar, în această perioadă, cetățenii din Marea Britanie nu pot pleca în afara Insulei fără să aibă un motiv solid. Iar oficialii care gestionează pandemia au decis că vacanța nu este un argument solid.
Cine vrea să plece în vacanță în străinătate va fi amendat drastic. Decizii în Marea Britanie
Nici până acum britanicii nu aveau voie să plece în vacanță în afara granițelor. Dar, de acum interdicția va face parte dintr-o nouă lege a coronavirusului. Cine se duce să se recreeze în străinătate va trebui să scoată 5.000 de lire sterline pentru sancțiunea pecuniară.
La un moment dat se vorbea despre reluarea călătoriilor. S-a vehiculat data de 17 mai, însă acest lucru a devenit incert. Din cauza celui de-al treilea val de infectări cu coronaviurs, care pune mari probleme în toată lumea. Dar și din cauza vaccinării sub așteptări din Europa.
Consilierul guvernamental Neil Ferguson i-a sfătuit de altfel pe britanici să nu-și plănuiască vacanțe în străinătate în această vară. Și le-a sugerat să aleagă destinații din Regatul Unit, conform BBC.
Nu putem persista pe termen indefinit cu restricţii care ne slăbesc economia
În Anglia, regula „stai acasă” va și înlocuită la data de 29 de martie cu cea numită rămâi în Marea Britanie. Restricții vor fi și de Sărbătorile Pascale.
„Nu putem persista pe termen indefinit cu restricţii care ne slăbesc economia, bunăstarea mentală şi psihică şi şansele în viaţă ale copiilor noştri”, a spus prim-ministrul Boris Johnson în faţa deputaţilor, în luna februarie. Șeful Executivului a prezentat un plan în patru etape pentru Anglia. „De aceea este esenţial ca această foaie de parcurs să fie prudentă dar şi ireversibilă. Prezentăm aici ceea ce sper şi cred că este un drum dus către libertate”. Mai spunea premierul la acea vreme.