Brexit – Sunak crede că accesul în UE al serviciilor financiare  ar putea depăși limitele acordului

Brexit – Sunak crede că accesul în UE al serviciilor financiare  ar putea depăși limitele acorduluiSursa: Arhiva EVZ

Ministrul de finanțe dorește stabilirea unor acorduri care să le permită instituțiilor să trateze ca și când s-ar mai afla în UE

Rishi Sunak le-a oferit serviciilor financiare perspectiva de a avea pe piețele din UE un acces mai lejer decât cel stipulat în acordul comercial din cadrul Brexitului, după ce Boris Johnson a recunoscut că acest aspect al acordului nu răspunde întrutotul speranțelor Regatului Unit. Cum parlamentarii și experții încă mai răsfoiesc cele 1246 de pagini ale acordului înaintea votării lui în Camera Comunelor și în Camera Lorzilor – vot așteptat în cursul zilei de miercuri – o atenție tot mai mare o atrage lipsa unor prevederi legate de sectorul serviciilor, sector care acoperă aproximativ 80% din economia Regatului Unit.

Johnson a salutat acordul încheiat în cele din urmă în Ajunul Crăciunului, afirmând că documentul a realizat o serie de lucruri pe care mulți le credeau imposibile în privința unui acord comercial care să permită devierea de la standardele UE din domeniu.

Referindu-se la servicii, un sector care acoperă totodată și 50% din exporturile Regatului Unit, Johnson a declarat în ediția de duminică a ziarului The Telegraph că există prevăzut un „acces al juriștilor și avocaților” și „un bun acord în privința cifrelor”. Dar el a mai spus că, în privința serviciilor financiare, „s-ar putea ca acordul să nu fi mers atât de departe pe cât ne-am fi dorit”.

Duminică, adresându-se reporterilor, Sunak a spus că scopul a fost acela de a se stabili acorduri asupra unui sistem echivalent, în care băncile britanice și alte instituții financiare să poată negocia reglementar, ca și când ar mai face încă parte din UE. Cancelarul (ministrul de finanțe, n. red.) și-a exprimat speranța ca un memorandum de înțelegere pe această temă, asupra căruia Regatul Unit și UE ar putea conveni în următoarele câteva luni, ar putea înlătura multe dintr obstacole.

„Acest acord oferă asigurări că documentul conține un cadru stabil și cooperant de reglementare”, a mai spus Sunak. „Cred că asta le va oferi oamenilor acea siguranță legată de păstrarea unui strâns dialog cu partenerii noștri europeni atunci când în discuție intră echivalența deciziilor”.

Totuși, asupra multor companii bazate pe servicii impactul va fi imediat. Sally Jones, care se ocupă de problemele legate de Brexit în cadrul firmei EY, afirmă că, începând cu data de 1 ianuarie, calificările britanice din domeniul contabilității și al auditului nu vor mai fi recunoscute în UE.

„Nu vom mai putea trimite revizori calificați în Regatul Unit care să semneze rapoarte internaționale de audit, ceea ce înseamnă că rapoartele vor avea o calitate întrucâtva inferioară dacă avizul cu privire la raport ar fi dat de un britanic, fie el cel mai bun din domeniu”, a declarat ea pentru BBC.

„Dacă vreau să lucrez în Italia, în Germania sau în Spania, ar trebui să mă recalific or, asta ar însemna niște examene grele și, ceea ce este și mai rău, trei sau și mai mulți ani de experiență profesională”.

În pofida acestor temeri, acordul comercial ar urma să treacă cu ușurință prin Camera Comunelor, după ce, săptămâna trecută, liderul laburiștilor, Keir Starmer, a anunțat că partidul său va sprijin planul, afirmând că oricum el este mai bun decât eventuala lipsă a unui acord. Duminică, ministrul (laburist) din umbră al finanțelor, dna Anneliese Dodds, a subliniat că acest sprijin se face însă cu multe rezerve. „S-a discutat atât de mult despre mediul afacerilor, încât o și mai mare incertitudine de ordin juridic ar fi ultimul lucru pe care ni l-am mai dori”, a declarat ea pentru Sky News.

Duminică, Partidul Național Scoțian a confirmat că, săptămâna viitoare, parlamentarii săi se vor opune unui acord care, în opinia sa, este „Brexitul extrem al conservatorilor lui Boris Johnson”, subliniind că acordul întărește argumentele în sprijinul independenței scoțienilor. În ceea ce îi privește pe conservatori, vajnicii parlamentari adepți ai Brexitului din cadrul influentului Grup de Cercetări Europene (ERG) mai trebuie să își pronunțe verdictul oficial, având în vedere că unii parlamentari cu calificare juridică mai examinează încă acordul.

Totuși, unii parlamentari asociați acestui grup au declarat pentru The Guardian că nu se așteaptă că ERG să descopere vreun element asupra căruia grupul să obiecteze vehement, astfel încât este probabil ca protestele conservatorilor să fie minore.

Articol de Peter Walker https://www.theguardian.com/politics/2020/dec/27/sunak-suggests-eu-access-for-financial-services-will-exceed-brexit-deal Traducerea: Alexandru Danga

Ne puteți urmări și pe Google News