Accesul pescarilor europeni în apele britanice a reprezentat punctul final al negocierilor acordului economic bilateral post-Brexit, datorită importanței politice și sociale a sectorului în mai multe state membre, între care Franța, Olanda, Danemarca sau Irlanda.

Dar britanicii, care și-au recăpătat controlul asupra apelor lor, au făcut din el simbolul „suveranității recâștigate” după ieșirea din UE.

Acordul prevede o perioadă de tranziție de 5,5 ani până în iunie 2026, în urma căreia pescarii europeni vor renunța la 25% din capturile lor, care se ridică la 650 de milioane de euro în fiecare an. Accesul la apele britanice va fi apoi renegociat anual.

Negociatorul european Michel Barnier a promis că UE va „sta alături de pescarii europeni pentru a-i sprijini”.

Necesitatea unui acord pentru economia acestui sector este motivată de mai multe aspecte.

Politica comună în domeniul pescuitului

Prima incursiune a Uniunii Europene în domeniul pescuitului datează de aproape 50 de ani. În anii 1970, instituțiile europene au adoptat, prin politica agricolă comună, primele reglementări specifice pe această temă. Cu toate acestea, abia în 1983 a fost introdusă politica comună în domeniul pescuitului (PCP).

De atunci ea a cunoscut mai multe reforme, una la fiecare zece ani în medie, ultima dintre acestea datând din 2013. Acestea au fost adesea subiectul unor negocieri îndelungate. Și din motive întemeiate: Uniunea Europeană are competență exclusivă în domeniul gestionării resurselor biologice ale mării.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE