Negocierile continuă în acest sfârșit de săptămână, dar șansele unui acord comercial post-Brexit scad, Marea Britanie și UE arătându-și pesimismul cu privire la posibilitatea depășirii divergențelor.
Fără un pas înainte până duminică, termen stabilit de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de prim-ministrul britanic, Boris Johnson, pentru o hotărâre fermă legată de viitorul negocierilor, scenariul ca schimburile bilaterale să se facă doar în conformitate cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), sinonim cu tarifele și cotele, se prefigurează.
În deplasare în nordul Angliei, Boris Johnson a considerat „foarte probabil” eșecul negocierilor, care continuă încă.
În ciuda prognozelor sumbre ale economiștilor, șeful guvernului conservator spune că această soluție ar fi „grozavă pentru Marea Britanie și am putea face exact ceea ce ne dorim de la 1 ianuarie”.
„Continuăm să sperăm”, a continuat el, așteptând să vadă o posibilă „mare propunere” sau „mare schimbare” din partea Uniunii Europene.
La rândul ei, șefa executivului european le-a spus liderilor summitului celor 27 de la Bruxelles că speranțele unui acord sunt „slabe”, potrivit unor participanți.
Berlinul, care deține președinția rotativă a UE, și Dublin, aflat în prima linie pe frontul Brexit, au temperat pesimismul estimând că un acord rămâne „posibil”, scrie Boursorama.
Observând că „starea de spirit dominantă” este cea a eșecului negocierilor, premierul irlandez Micheal Martin a reamintit că observații „similare” au fost făcute acum un an cu privire la acordul de divorț dintre Londra și Bruxelles, încheiat în cele din urmă.
La sfârșitul unui dineu, miercuri, la Bruxelles, pentru a încerca să deblocheze impasul care persistă de luni de zile, Ursula von der Leyen și Boris Johnson au remarcat amploarea divergențelor care persistă și s-au acordat termen până duminică pentru a tranșa cu privire la „viitorulul” negocierilor.
Acestea sunt blocate pe trei subiecte: pescuitul, soluționarea litigiilor în viitorul acord și garanțiile cerute de Londra de la Uniunea Europeană în ceea ce privește concurența.
În acest ultim punct, cel mai spinos, europenii doresc să asigure convergența cu Regatul Unit al standardelor lor sociale, de mediu, fiscale și de ajutor public, pentru a evita orice concurență sălbatică.
Macron: Geografia e încăpățânată
„Este normal ca concurenții propriilor noastre companii să fie expuși acelorași condiții pe propria noastră piață”, a explicat doamna von der Leyen la o conferință de presă.
Europenii nu intenționează să forțeze Regatul Unit să se adapteze la fiecare dintre modificările lor legislative, a spus ea.
Britanicii, care au părăsit oficial UE la 31 ianuarie 2020, „ar rămâne liberi, suverani, să decidă ce vor să facă. Am adapta pur și simplu condițiile de acces la piața noastră” în conformitate cu decizia lor, a explicat șefa executivului european.
De partea sa, Londra susține că propunerile UE nu îi respectă suveranitatea.
Comentând calendarul, un înalt oficial european a spus: „Este cel puțin a zecea oară din septembrie când ni se spune că acesta este momentul decisiv”. „Singura certitudine este 1 ianuarie”, data la care Regatul Unit va părăsi piața unică și uniunea vamală, a subliniat el.
Potrivit acestei surse, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel au refuzat fiecare să vorbească separat cu Boris Johnson înainte de o convorbire telefonică între britanic și Ursula von der Leyen. „Vorbim cu o singură voce”, a insistat oficialul.
Alți observatori au comentat că un „no deal” este aproape sigur, comparând eforturile negociatorilor cu orchestra de pe Titanic.
„Geografia este încăpățânată: vom trăi totuși unii lângă alții”, a declarat Emmanuel Macron, dorind un acord „care să păstreze interesele europene (...) și să-i respecte pe prietenii noștri britanici”.
Cu toate acestea, UE a planificat deja măsuri de urgență în cazul unui „no deal”. Acestea își propun să mențină conectivitatea în transportul rutier și aerian timp de șase luni, cu condiția ca Londra să facă același lucru și să asigure accesul reciproc la apele ambelor părți pentru navele de pescuit în 2021.
Londra scoate navele de război
În Marea Britanie, cercurile financiare se pregătesc, de asemenea, pentru un „no deal”. „Lucrăm de la referendumul din 2016 (referitor la Brexit) pentru a pregăti sistemul financiar pentru o serie de posibilități, dar evident cu un accent special pe ceea ce se numește ieșire fără acord, pentru că ea este cea care are cele mai multe implicații”, a declarat vineri guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, citat de Press Association (PA).
Potrivit Times și The Guardian, patru nave ale Royal Navy vor fi gata să protejeze apele britanice începând cu 1 ianuarie în cazul unui „no deal”.
„Ministerul Apărării a efectuat planificări și pregătiri intensive pentru a se asigura că apărarea este pregătită pentru diferite scenarii la sfârșitul perioadei de tranziție”, care se încheie pe 31 decembrie, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.