Prin toamna lui '95, navigam prin strâmtoarea Formosa – dintre Taiwan și China. Eram pe mineralierul de 65.000 TDW Bujoreni și în marș spre Shanghai, după ce descărcasem uree la Zhangjiang, aproape de granița cu Vietnamul
Nava încărcase la Iujnîi, în Ucraina, da’ io mă îmbarcasem în rada Constanței. Am făcut o lună până în China și tot o lună am stat numai în portul de descărcare. Zhangjiang nici nu prea apărea pe hărțile mari, că n-avea decât fo 2.000.000 de locuitori și la chinezi cătunele sub patru milioane nu se pun. Povești mișto acolo că mai toate frizeriile erau și bordeluri, la fel ca barurile de karoke cu separeuri.
„Calu Popii”, „Rostogol” şi „Motopompista”
Așadar, după ce am legat la cheu vaporu’ de 264 de metri lungime, în portul chinezesc Zhangjiang, am purces - precum Marco Polo - la explorarea împrejurimilor. Mai întâi ne-am înădit pe o stradă de fo juma de kilometru pe care erau câteva zeci de frizerii care vindeau și bere sau cocârț chinezesc, iar frizerițele erau niște curve în toată regula care te invitau, în spatele prăvăliei, la un masaj cu „gighi-gighi”. Adică la o babrdeală cu tot tacâmul. „Frizeria” preferată o botezasem „La Colonade”, după numele crâșmei omonime, din buza portului Constanța, de la Poarta 2. Chiar le botezasem pe prestatoare cu porecle sugestive. Cea mai masivă a căpătat numele de „Calu' Popii”, cea mai grasă „Rostogol”, uneia cu ochelari îi ziceam „Doamna profesoară” şi celei de a patra, care rezolvase aproape tot echipajul, i-am spus „Motopompista”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Joy și „joie de vivre” pe stil manciurian
Cu timpul, că am stat o lună acolo, și urmașii lui Mao descărcau cele 65.000 de tone de uree cam în ritmul în care și-au construit Marele lor Zid, am lărgit orizontul și am dat peste niște cluburi de karaoke. În fapt alte bordeluri, da’ mai spălate. În speță, erau două, unul lângă altul și se numeau, habar n-am nici după 23 de ani de ce, nici mai mult nici mai puțin decât Paris și London. Într-unul din tractirele astea, cu separeuri dotate corespunzător întrebuințării, am dat peste Joy. O manciuriană înaltă și cu tenul alb, total diferită față de ciuciunghezele cantoneze care erau mititele și negricioase. Mi-a povestit că era, de fapt, asistentă medicală și s-a aciuat în sudul Chinei că aici putea să se intromisioneze pe bani liniștită, dat fiind că era o zonă cu moravuri frumoase, față de care autoritățile erau mai îngăduitoare. Și, mărturisesc sincer, cu mâna pe șliț, că, după fo trei sute de rachiu chinezesc Grand Dragon – un trăscău care-ți topea plombele și-ți lichefia mațele – stinse cu o juma de duzină de beri Tsing Tao, duduia cu ochi migdalați m-a iubit ca nicio altă chinezoaică, după ce i-am dat cash 20 de dolari, în yuani, la cursul zilei. Adică opt yuani la dolar. Cre’ că mi-a făcut reducere că eram frumos.
P.S. Nu cre’ că atârnam mai mult de 80 de kile, la cei 26 de ani ai mei. Celălalt din poză era Of. II Punte și mai țiu minte că era din Cluj.
Recomandările noastre
